Un tânăr de 18 ani, domiciliat în Bruiu, a fost reținut ieri de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, fiind bănuit că ar fi sustras un autoturism pe care, fără a deține permis de conducere, l-a condus pe drumurile publice.
În fapt,pe 27.10.2022, în jurul orei 19:10, prin apel 112, un bărbat din Nou Român a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul ce se afla parcat din curtea imobilului, având cheile în contact.
În urma cercetărilor și investigațiilor, a fost identificat un tânăr de 18 ani, domiciliat în Bruiu și fără forme legale în Nou Român, care a pătruns prin efracție în curtea reclamantului, de unde a sustras autoturismul și l-a condus până în localitatea Săsăuș.
Din verificări a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, în cursul acestei zile urmând a fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință și conducere fără permis.