Inflația lovește puternic în bugetul părinților: rechizite mai scumpe la început de an școlar

Părinții vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru începutul anului școlar 2025-2026. Din cauza inflației în creștere, în decurs de un an rechizitele s-au scumpit cu până la 10%, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Arhivă

Rata anuală a inflației a urcat la 7,84% în luna iulie 2025, de la 5,7% în iunie.

Prețurile rechizitelor au crescut semnificativ în interval de un an, potrivit datelor aferente lunii iulie publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Rechizite mai scumpe la început de an școlar din cauza inflației în creștere

Cele mai recente date arată că ghiozdanele erau în această vară cu 8,24% mai scumpe decât în urmă cu un an, caietele pentru începători cu 8,31%, iar caietele cu 48 de file cu aproximativ 7%, potrivit datelor citate de Economedia.ro

Astfel, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la carioci, ghiozdane și caiete, iar costul plastilinei a înregistrat o creștere de +11,27%.

Carduri educaționale pentru rechizite: fondurile pot fi folosite doar până la final de august

Părinții a căror copii beneficiază de 500 de lei pe cardurile educaționale pot folosi banii până în 31 august 2025 pentru a cumpăra rechizite.

Potrivit Ministerului Educației, în acest an școlar, aproximativ 670.000 de preșcolari și elevi au beneficiat de acest ajutor, destinat achiziționării de rechizite și altor produse necesare frecventării școlii și grădiniței. Măsura are ca scop sprijinirea copiilor din medii dezavantajate, contribuind la reducerea abandonului școlar și la creșterea incluziunii în educație.