Studenții care iau masa la Cantina Studențească din Sibiu au acum, în prag de sărbători parte de o surpriză pregătită de conducerea Universitîții Lucian Blaga. Începând de azi, de ziua Sfântului Nicolae și până la sfârșitul săptămânii vor putea face la Cantina Studențească o incursiune în bucătăria românească tradițională.
„ Vă propunem în perioada 6-10 decembrie o întâlnire cu cele mai renumite preparate românești din toate zonele tării. Veți afla cum se gătește în Ardeal, Banat, Moldova, Dobrogea și Oltenia” se arată într-o postare pe pagina de Faceook a grupului Lucian Blaga University of Sibiu.
Astfel, în meniul Cantinei Studențești se regăsesc chiar de astăzi, preparate cum ar fi varză călită cu ciolan afumat, mămăligă cu brânză la cuptor sau cârnați afumați de casă la grătar.
Și în zilele următoare meniul va fi unul de sărbătoare. Studenții se vor putea delecta cu pui cu sos de vișine și cartofi piure, sau tochitură moldovenească
cu mămăligă.
„ Mulți ani bucătăria românească s-a aflat în umbra marilor tradiții gastronomice ale lumii. În ultimul timp însă, începe să fie din ce în ce mai apreciată datorită unor bucătari celebri care, ne aduc în prim-plan mâncăruri tradiționale și ne invită să descoperim savori străvechi” se mai spune în postarea de pe grupul de Facebook Lucian Blaga University of Sibiu.