Dacă ar mai fi trăit acum, Ilarie Mitrea ar fi putut ajunge subiectul unui scenariu de film la Hollywood. A trăit însă în perioada 1842-1904. A fost primul român care a călcat în Australia. Călător împătimit, medic de reală valoare, naturalist, fiu al satului Rășinari. A participat la războiul din Mexic, a trăit în Indonezia, unde s-a și căsătorit cu o prințesă. A făcut cea mai mare donație de animale către Muzeul „Grigore Antipa“ din București, donație pentru care a primit decorația „Coroana României“, din partea regelui Carol I. A fost medic în armatele austriece și olandeze, dar i-a tratat gratuit pe rășinăreni. Fiul de oier, a fost aventurierul care a trăit printre canibali și a supraviețuit să povestească. Dacă și-ar fi scris memoriile, povestea sa ar fi avut, cu siguranță, un succes mai mare decât Indiana Jones, produs de George Lucas.
Povestea aventurierului sibian începe în anul 1842. Fiu de oier înstărit, ar fi putut deveni doar un simplu cioban în Rășinari. Părinții săi, Bucur și Stanca Mitrea, își botezaseră fiul tot Bucur, nume sub care urmează școala primară din Rășinari, în perioada 1851-1855. Din 1855, se înscrie la gimnaziul romano-catolic din Sibiu, cu limba de predare germană. Aici, prenumele său și al tatălui este înlocuit cu varianta latinizată, devenind din Bucur, Hilarius. Până la sfârșitul vieții sale, va purta prenumele de Hilarius sau Ilarie. Obține diploma de „medic-chirurg civil“, în 1864, la Cluj. Datorită performanțelor sale, în anul universitar 1863-1864 i se permite să frecventeze, în paralel, cursurile universităților din Würzburg și Berlin, obținând diploma de doctor la Universitatea din Würzburg, la 6 august 1864, cu o lucrare despre cloroform.
Motivația aventurilor
Imediat după încheierea studiilor, Ilarie Mitrea se prezintă, la 18 august 1864, la concursul pentru ocuparea recent înființatului post de medic comunal la Rășinari. Își dorea enorm să fie printre oierii atât de dragi sufletului său. Să-i ajute la greu. Spre dezamăgirea sa, concursul este câștigat de contracandidatul de atunci, Nicolae Stoia. Motivul pentru care acesta a cîștigat era o experiență de patru ani în practica medicală și doctoratul luat la Viena. Puternic afectat de nereușita din începuturile carierei sale de medic, Ilarie Mitrea se hotărăște să-și părăsească patria și familia, luând drumul străinătății celei mai depărtate. Este momentul în care se dă startul în marea cursă de aventuri a vieții eroului sibian Ilarie Mitrea.
Primul român în Australia
Imediat după eșecul suferit de Rășinari, Ilarie Mitrea își completează calificarea la Universitatea din Viena, unde își nostrifică diploma. Își începe cariera, ca medic, pe vasul „Peter Godefroy“, cu care va călători, în 1865, până în Australia. „Mitrea este primul român despre care avem date sigure că a pus piciorul pe continentul australian, la Brisbane. A debarcat la data de 14 august 1865, așa după cum reiese de altfel și dintr-un certificat, conținând aprecieri laudative asupra comportării sale ca medic, în timpul călătoriei“, ne-a declarat Andrei Mircea Dragomir, muzeograf principal la Muzeul „Grigore Antipa“.
Războiul din Mexic
Ilarie se întoarce anul următor la Viena și se înrolează în corpul austriac de voluntari pentru campania din Mexic. Prilejul este oferit de aventura politică a prințului Maximilian de Habsburg, care, convins de o delegație mexicană și sprijinit de Napoleon al III-lea, pleacă în Mexic cu titlul de împărat. Proaspătul încoronat este întâmpinat de rezistența armată republicană condusă de Carlo Benito Juarez. Pentru a-l scoate din impas, în Austria se organizează prin concurs un corp de voluntari, care va ajunge să numere 7.000 de oameni.
Prima trupă se îmbarcă la Triest, la 6 decembrie 1864. Luptele, bolile, lipsurile în aprovizionare decimează voluntarii austrieci, care, în 1866, mai numără doar 4.000 de oameni. În rândurile lor, lipsa medicilor se făcea simțită. La începutul anului 1866, se recrutează o grupă de medici. Rășinăreanul nu scapă prilejul de a porni în aventură. În schimbul unui angajament pe șase ani în corpul expediționar mexican, primește gradul de locotenent și medic superior. La 1 iunie, ministrul de război al Mexicului îi eliberează un certificat în limba spaniolă, prin care îi recunoaște gradul și drepturile.
Marcat de conflict
Războiul l-a marcat pe sibian. Viața plină de privațiuni, mereu în preajma pericolului și a morții, și-a pus amprenta pe el. A devenit foarte puțin comunicativ. Când i se cerea să povestească despre călătoriile sale nu dădea multe amănunte. Juarez câștigă teren, iar Napoleon al III-lea își retrage armata din Mexic. Corpul voluntarilor austro-mexicani este dizolvat și trimis în Europa. Mitrea este demobilizat la 9 aprilie 1867 și își declară domiciliul la Sibiu.
Despre următorii doi ani din viața lui Mitrea se știu puține lucruri. N-a mai luptat nicăieri. Nici nu se știe exact pe unde a umblat. Își declarase domiciliul la Sibiu. Cert este faptul că în 1869 intră ca medic militar în armata colonială olandeză, fiind plătit anual cu 1.500 de guldeni. Factorul determinant în luarea acestei decizii l-a constituit nu doar dorința de a brava eșecul de la Rășinari, ci și nostalgia de pasionat călător și naturalist și, de ce nu, solda substanțială pe care o obținea.
Un sfert de secol în Indonezia
În acele vremuri, administrația colonială din Indiile Olandeze (actuala Indonezie) oferea europenilor mult mai multă siguranță decât ofereau alte domenii coloniale. Chiar dacă în anumite regiuni răzvrătirile nu erau complet lichidate. Chiar dacă clima și bolile tropicale reprezentau un pericol pentru albi. Totul compensa prin bogăția florei și faunei arhipelagului, care constituiau o atracție irezistibilă pentru cercetătorii naturii. Cum printre aceștia se număra și Mitrea, Indonezia a devenit o a doua patrie pentru sibian. A petrecut aici 25 de ani și a continuat să se prefecționeze mereu.
Mitrea călătorește mult în acest răstimp, iar apoi se mută pe insula Java, unde locuiește, rând pe rând, la Batavia (azi Djakarta, capitala insulei), apoi la Anjer și Semarang. Rășinăreanul era un pasionat vânător. Calitate evidențiată imediat după o discuție chiar de celebrul Titu Maiorescu. „Mitrea, inteligent și povestind interesant în nemțește, liniștit, mulțumit, mare vânător de rinoceri ș.a.m.d.“, consemna laconic marele critic.
Tocmai pasiunea i-a adus soția. Se afla la o vânătoare în compania mai multor oficiali din Indonezia. Alături de vânători – prințesa Vatam Cadam Radam. Aceasta suferă un accident, iar primul ajutor îi este oferit de sibian. La scurt timp, au format o familie. În 1875, i se naște fiul Petru, iar în 1877, fiica Maria.
Alt război
Liniștea căminului îi este însă tulburată de un nou conflict. În această perioadă, malaiezii musulmani din provincia Atjeh (Acin) constituiseră un sultanat propriu, cu capitala la Kota Radja, războindu-se cu europenii. Ostilitățile din această provincie, deschise la începutul secolului, nu încetează decât în 1879, în urma unei campanii la care participă, timp de 14 luni, și Ilarie Mitrea. Sibianul nu a fost însă deloc mulțumit de felul în care acest război s-a desfășurat. „Noi trăgeam în ei cu arme de foc, iar ei în noi cu săgeți; un astfel de război nu a fost frumos“, declara mai târziu medicul din Rășinari.
Alături de canibali
Refuzul de a primi o pungă de perle din partea indigenilor i-a adus și mai multă faimă în zonă. Le câștiga respectul prin toleranța sa rasială, dezinteresarea materială, seriozitatea sa ca medic și, nu în ultimul rând, virtuozitatea și calmul de care dădea dovadă ca vânător.
Începuturile colecției sale de animale datează din 1870, când colectează insecte, iar apoi vertebrate. Cele mai multe piese le-a colectat în timpul expediției Atjeh, din nordul Sumatrei. Mitrea vorbește chiar de „… o parte a insulei, unde n-a colectat nimeni înainte. Insularii de aici sunt cei mai periculoși pentru europeni. Ei simțesc o plăcere deosebită când pot pune mâna pe un străin. Carnea, de preferință însă capetele acestora, sunt o adevărată delicatesă pentru ei“. Mitrea riscă să ajungă felul principal de la masa antropofagilor și adună, prepară și clasifică sute de piese de faună tropicală, la unele piese menționând și numele popular malaezian. Nu a avut de suferit nimic din partea canibalilor. Nici un incident, doar observare de la distanță.
Reîntoarcerea acasă
La începutul anului 1881, rășinăreanul își ia un concediu de doi ani, plecând spre Europa. Materialul adus de la antipozi este descărcat la Viena pentru a fi determinat cu precizie de naturaliștii de acolo. Apoi, va lua drumul României. A ajuns întâi la Muzeul Național din București. Gestul său a fost recompensat cu ordinul Coroana României. Sfârșitul anului 1882 îl găsește din nou la Viena, invitat să participe la operațiile pe care celebrul chirurg și profesor Th. Billroth le efectua în clinica sa. Starea sănătății tatălui său, care moare în februarie 1883, îl determină să ceară prelungirea concediului, după care se întoarce pentru alți zece ani în Indonezia. În acest răstimp este avansat la gradul de maior și medic militar dirigent. În august 1893, după care părăsește definitiv Indonezia, se stabilește la Viena.
Sfârșitul aventurii
După întoarcerea sa definitivă în Europa, în cei zece ani cât a mai trăit, Mitrea stătea mai tot timpul la Viena, la Pensiunea „Cocoșul Roșu“. N-a putut însă uita Sibiul și Rășinarii. Aici își petrecea verile, cu fiica sa. Se împrietenise și se întâlnea adesea cu familiile Goga, Lungu, Ilcuș etc, iar la Sibiu îl vizita pe Gheorghe Dima, de care îl lega o veche prietenie. Academicianul Emil Pop menționează că „toți cei ce își amintesc de Mitrea din acest răstimp îl descriu ca pe un bărbat care nu mai profesa oficial, dar care îi trata gratuit pe rășinăreni. Păstra reguli severe de igienă, pe care și le impusese încă de pe vremea luptei sale împotriva bolilor tropicale. Fierbea apa înainte de a o bea, refuza carnea incomplet friptă, evita laptele nefiert și chiar untul, se dezinfecta des, nu fuma, nu consuma băuturi alcoolice decât excepțional, cu oaspeții lui. Instalase în casa sa din Rășinari o baie de aburi“.
Din nefericire, datorită unui dezacord în familie, Ilarie Mitrea renunță în ultimii doi ani de viață la vacanțele rășinărene și se izolează la Viena, unde moare subit la 31 ianuarie 1904. A fost înmormîntat într-o groapă comună. Intimii săi sunt de părere că Mitrea și-a încheiat viața din proprie inițiativă, cu ajutorul unei injecții cu cloroform. Puținele necrologuri în germană și română au fost publicate cu întârziere, doar Grigore Antipa mai amintindu-și de el prin cuvintele „neuitatul dr. H. Mitrea“. Este mai mult decât regretabil faptul că sibianul nu a reușit să își scrie memoriile care ar fi putut oglindi vasta sa experiență, pe care a dobândit-o în regiuni atât de îndepărtate și la acea vreme, atât de puțin cercetate.
Mândria tatălui
Ilarie Mitrea a avut doi copii. Primul a fost băiatul Petre. Acesta a studiat în Elveția și a devenit inginer. Specializarea sa erau construcțiile de drumuri, poduri și șosele. Era mândria tatălui său, iar poduri care au fost construite de Petru Mitrea încă rezistă. Dar nici unul dintre ele în România, ci în Turcia.
Pățaniile Mariei
Urmașii lui Ilarie Mitrea se pot vedea cu ochiul liber. Au pielea puțin mai măslinie și ochii oblici. Aceștia provin mai ales din partea fiicei sale, Maria. Fiica lui Mitrea i-a dat acestuia nenumărate bătăi de cap. Andrei Dragomir Mircea, muzeograf principal la „Grigore Antipa“, susține că ea ar fi fost chiar motivul pentru care sibianul s-a sinucis. „După ce l-a făcut de râs pe taică-său în tot Rașinarul, umblând cu unul și cu altul, până la urmă s-a încurcat cu un anume Izrăilă, un țăran obraznic și șmecher, care i-a zis că se însoară cu fata lui, dacă acesta îi dă bani. Nu știu câți bani i-ar fi dat doctorul, sau dacă i-a dat. Cert este că îi trimitea mereu scrisori la Viena, prin care îi cerea bani și iar bani. Din informațiile pe care le am știu că Maria a avut o viață foarte nefericită cu acel Izrăilă, care o bătea. Din fiică de prințesă, ajunsese o nenorocită. Cu Izrăilă, Maria a avut și copii“, ne-a declarat Andrei Mircea.
