Închis pentru un an

 

 

Asocierea Sinecon/Geiger Transilvania/CON-A/Wilhelm Geiger GmbH face ultimele pregătiri pentru închiderea de duminică a viaductului Gara Mică. Constructorul a instalat 30 de semne de atenţionare şi deviere în mai multe locaţii din oraş, anunţând participanţii la trafic cu privire la închiderea viaductului şi posibilele rute ocolitoare.

 

Ocolire pe centură

 

 

Ruta ocolitoare propusă de constructori şi aprobată de municipalitate este centura ocolitoare a Sibiului. Şi transportul în comun va circula pe rute deviate: traseele 1 şi 117 care aveau capăt de linie peste viaduct, vor avea ultima staţie în Terezian. Pentru a face legătura cu Viile Sibiului, societatea de transport public a înfiinţat un nou traseu cu numărul 19.  Folosirea străzii Cerbului ca rută ocolitoare nu este permisă, dat fiind faptul că aceasta este o stradă îngustă. Un echipaj de Poliţie Locală va fi postat la intrarea pe strada Cerbului dinspre Piaţa Obor şi dinspre strada D. Bagdazar şi va permite doar accesul riveranilor. “Contractul prevede un an pentru finalizarea lucrărilor. Sper ca locuitorii din zonă, dar şi cei care au afaceri în zonă sau care vin la unul dintre magazine să înţeleagă că aceste lucrări, chiar dacă cauzează un anumit grad de disconfort, vor avea ca rezultat condiţii mult mai bune de trafic pe un viaduct important pentru oraş”, susţine primarul Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*