Început de an școlar la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“

Emoții mari pentru cei aproape 1.000 de elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu“, pentru cadrele didactice, dar și pentru părinții care și-au însoțit, astăzi, de dimineață, copiii la festivitatea de deschidere a nouui an școlar, ce a vut loc în curtea liceului sibian.

Discursul de deschidere i-a aparținut directorului Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu“, Dorina Cismaș.

Aceasta a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor care s-a realizat în această vară în instituția de învățământ, le-a urat mult succes celor din ciclul primar și cel gimnazial, precum și elevilor de liceu, mai ales pentru cei care în acest an vor termina clasa a XII-a.

A urmat apoi slujba religioasă susținută de preotul din parohia din cartierul Ștrand.

În final, au vorbit reprezentanții Poliției și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, care le-au atras elevilor și părinților asupra pericolelor pe care îi pândesc la tot pasul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*