Început calm de săptămână

Prima ședință a celei de a doua săptămâni de iunie a fost una calmă, atât pe segmentul valutar, cât și cel monetar.

Cursul euro a crescut insesizabil, de la 4,6582 la 4,6586 lei, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,661 lei, la deschidere, la 4,656 lei. Tranzacțiile de la 14:00se efectuau în jurul valorii de 4,659 lei.

Media dolarului american a scăzut de 3,9589 la 3,9518 lei, investitorii fiind nemulțumiți de lipsa unor rezultate după întâlnirea G7 de la finalul săptămânii trecute. Cotațiile din piața locală au scăzut la 3,941 – 3,961 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,159 – 1,166 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la  4,0277 la 4,0067 lei.

Presiunea pe leu se va menține și în continuare, în condițiile în care deficitul comercial al României din primele patru luni ale acestui an a fost de 3,7 miliarde euro, conform datelor prezentate de INS.

În piața monetară, doar indicele ROBOR la trei luni, care afectează buzunarele românilor care au luat credite de nevoi personale, a cunoscut o creștere la 2,90%, nou maxim al ultimilor patru ani.

Indicii la șase, nouă și 12 luni au stagnat la valorile stabilite vinerea trecută, de 3%, de 3,05%, respectiv de 3,10%.

Monedele din regiune aveau evoluții contradictorii față de euro. Dacă cea poloneză s-a apreciat la 4,265 – 4,281 zloți, cea maghiară se deprecia la 319,4 – 321,5 forinți, mai jos cu circa 3% față de începutul lunii trecute.

Săptămâna aceasta va fi una plină de evenimente care vor capta atenția investitorilor de pe piețele internaționale, astfel că pentru protecție aceștia au ales euro, care se tranzcționa la 1,1771 – 1,1820 dolari.

Zilele următoare vor avea loc întâlnirile de politică monetară ale Fed și BCE. Dacă Rezerva Federală ar urma să anunțe o nouă creștere a dobânzii, BCE ar urma să anunțe perioada în care va încheia programul său de relaxare cantitativă. Reamintim , că începând cu martie 2015 BCE a a chiziționat active ale satelor sau companiilor din zona euro în valoare de peste 2.400 miliarde euro.

Pe piața criptomonedelor a avut loc un atac al hackerilor care ar fi produs pagube în valoare de 42 de miliarde dolari. De asemenea, autoritățile americane și chineze au deschis campanii separate de controlare a tranzacțiilor, ceea ce a făcut ca indicele compozit al bitcoin calculat deBloomberg să scadă de la 7.646,27, la 6.807,66 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*