În data de 3 septembrie a avut loc, la Prefectura Sibiu, o nouă ședință a Grupului de lucru pentru redeschiderea școlilor în siguranță la nivelul județului Sibiu, în vederea analizării situației unităților de învățământ la nivelul județului Sibiu cu privire la începerea școlilor.
Reprezentanții DSP au prezentat situația epidemiologică la nivelul județului Sibiu, dar și situația resurselor din cadrul unităților de învățământ, precum și nivelul de pregătire al acestora pentru a oferi siguranță elevilor. Astfel, Primăria Municipiului Sibiu a confirmat alocarea de personal medical pentru fiecare unitate de învățământ din Sibiu.
„Acțiunile și măsurile ce se vor implementa la nivelul autorităților/ instituțiilor implicate în luarea măsurilor de prevenire se vor efectua în baza art. 4 din Ordinul 804/01/09.2020 în care este prevăzut că Direcția de Sănătate Publică informează IȘJ până la data de 7 septembrie cu privire la situația epidemiologică, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite unităților de învățământ informațiile referitoare la situația epidemiologică în vederea stabilirii scenariului de funcționare, scenariul se va actualiza săptămânal sau ori de câte ori situația o impune”, transmite ISJ Sibiu.
În ceea ce privește acțiunile ce vor avea loc în perioada imediat următoare, consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor propune IȘJ Sibiu, până la data de 10 septembrie, în funcție de situația epidemiologică și de particularitățile locale, aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor din unitățile de învățământ.
La nivel de ISJ Sibiu, s-au purtat numeroase discuții cu autoritățile locale și județene în vederea pregătirii spațiilor de învățământ în condiții cât mai optime pentru începerea noului an școlar, în contextul pandemiei de COVID-19.
S-au făcut propuneri de dotări care să fie achiziționate de către autoritățile locale, s-a acordat în permanență consultanță și sprijin în identificarea celor mai potrivite modalități de a începe noul an școlar la nivelul fiecărei comunități.
Pentru a lua pulsul situației din județ, a fost realizat, cu sprijinul directorilor din unitățile de învățământ, o situație a stadiului pregătirilor pe care le-a realizat fiecare unitate.
ISJ Sibiu: „Astfel, suntem în măsură să spunem că există montate dispensere pentru dezinfectanți în 88% dintre unitățile de învățământ. De asemenea, în peste 70 % dintre unități există termometre suficiente, în timp ce în celelalte unități acestea sunt în curs de achizitie. 82% dintre unități aveau deja stocuri suficiente de dezinfectanți, iar 88% dintre ele solicitaseră un stoc minim de măști pentru situații de excepție. Peste 75% dintre școli solicitaseră autorităților locale necesarul de tablete și alte echipamente electronice, în 47% din cazuri acestea fiind deja achizitionate sau in curs de achizitie. Pentru momentul deschiderii școlilor, 95% dintre unitățile de învățământ își programaseră deja o dezinfecție generală, iar în 76% dintre ele erau deja marcate circuitele de intrare/ieșire ale elevilor/profesorilor. Autoritățile locale au fost informate de către toate unitățile de învățământ in județ de necesarul de materiale pe care acestea il au, iar la peste 87% dintre școli a fost identificat/amenajat și spațiul în care ar trebui izolat elevul/profesorul care ar putea prezenta simptome de COVID”.
Referitor la scenariile pe care le iau în calcul pentru revenirea la școală, 40% dintre școlile din județ iau în calcul varianta de a reveni la școală cu toți elevii, fără separatoare, în timp ce 15 procente din școli se gândesc la varianta de a reveni în totalitate la școală, cu separatoare. Scenariul hibrid, cu jumătate dintre elevi la clasă/jumătate acasă, este luat în calcul de către 20% dintre unități, în timp ce 10% dintre unități se gândesc la scenariul venirii la școală pentru toată lumea, cu jumătăți de clasă și cu durată redusă a pauzei/orei de predare. Alte combinații de scenarii sunt luate în calcul de restul școlilor, desigur propunerea oficială urmând a fi făcută după data de 7 septembrie pentru toate unitățile de învățământ.
Alexandru Dumbravă, inspector școlar general: Pe parcursul săptămânii trecute au fost făcute vizite în școli, acestea urmând a continua și săptămâna viitoare în fiecare unitate de învățământ din județ. Sănătatea elevilor și a colegilor dascăli este foarte importantă pentru noi, astfel încât ne dorim ca, la revenirea la cursuri, expunerea lor la îmbolnăvire să fie cât mai mică posibil. În ciuda tuturor pregătirilor, experiența celorlalte țări care deja au început școala ne arată că au existat cazuri de contaminare și, ținând seama de experiența lor, suntem conștienți că astfel de situații pot să apară și la noi. De aceea, adresez un apel tuturor colegilor, elevilor și familiilor lor de a respecta cu strictețe toate normele sanitare necesare, norme de a căror respectare poate să depindă viața noastră și a celor dragi nouă. Sunt convins că, doar făcând o mare echipă, vom reuși să trecem și peste provocările acestui an. Cu toții ne dorim ceea ce este mai bine pentru copiii noștri și pentru noi.