Luni, 4 martie, la ora 9.00, în toate unitățile de învățământ liceal din județul Sibiu, va începe simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2024 cu proba de limba și literatura română.
FOTO: arhivă
În zilele desfășurare a probelor scrise, accesul elevilor care vor participa la simulare este permis până la ora 8:30. Probele se vor desfășura în intervalul orar 9:00 – 12:00.
Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, în funcție de proba pe care o susțin.
Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2024 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.
Rezultatele obținute la probele scrie ale examenului de Bacalaureat 2024 nu se contestă.
Situația centralizată pe an de studiu și forme de învățământ este următoarea:
Județ | Forma de învățământ | Tip învățământ | Clasa | Total elevi liceal superior |
SB | Zi | Masă | cls.XII | 2 551 |
SB | Frecvență redusă | Masă | cls.XIII | 163 |
SB | Seral | Masă | cls.XIII | 104 |
TOTAL | 2 818 |
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023 – 2024, este următorul:
- 4 martie 2024 – Proba E) a) – probă scrisă – Limba și literatura română
- 5 martie 2024 – Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 6 martie 2024 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului sau specializării
- 7 martie 2024 – Proba E) b) – probă scrisă – Limba și literatura maternă
- 15 martie 2024 – Comunicarea rezultatelor
Desfășurarea orelor la celelalte clase, în perioada desfășurării simulării probei scrise a examenului de Bacalaureat 2024, se va realiza în conformitate cu hotărârea Consiliilor de Administrație a acestor unități de învățământ liceal, în funcție de numărul sălilor de clasă în care se va desfășura această simulare și de numărul de cadre didactice care vor participa ca membrii în comisia de organizare sau ca profesori asistenți.
Activitatea de evaluare se realizează digitalizat, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învățământ din care provine profesorul evaluator. Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliul personal).
Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate.
Comunicarea rezultatelor obținute la simularea examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2023-2024 se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de Bacalaureat ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.
Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.
Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor.