Complexul Arena Platoș Păltiniș deschide un nou sezon de ski și snowboard în 28 noiembrie, cu Get United Party.
Sâmbăta viitoare, în data de 28 noiembrie, resortul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide noul sezon de ski. Şi ca în fiecare an, sezonul începe cu un mega party cu invitați speciali din întreaga țară. De la Timișoara vine pentru a mixa la Arena Platoș Păltiniș DJ Leizaboy, unul dintre vechii prieteni ai complexului. De la București, pentru party-ul de deschidere vine unul dintre cei mai apreciați DJ underground, DJ Albu. Iar Sibiul o „dă” pentru această petrecere pe DJ Coralie. Împreună, cei trei DJ vor face, cu siguranță, o atmosferă memorabilă. Party-ul de deschidere a sezonului va avea loc în noul apreski montat în această vară la Arena Platoș Păltiniș, o construcție dublă ca și spațiu față de precedentul apreski.
Facilităţi
Ca de fiecare dată, Arena Platoș Păltiniș pune la dispoziție transport cu microbuzul pentru petrecerea de deschidere a sezonului. „Microbuzele vor pleca la ora 20 și la ora 22 și vor reveni la 2, 3 și 4 AM. În cazul în care vor exista mai multe solicitări decât locurile prevăzute cursele se vor suplimenta. Locul în microbuz poate fi rezervat prin email la adresa skibus@arenaplatos.ro, iar costul unei curse dus sau întors este de 26 lei, în timp ce biletul dus costă 14 lei”, explică Bogdan Brylynski, PR and Media Relations. Stațiile din care poate fi luat microbuzul sunt: Casa Luxemburg (Piața Mică), BRD Gară (Str. General Magheru), Parcare „Sala Thalia”, Parcare Hotel Ibis, Hotel Golden Tulip, Parcare Sala Transilvania (Terasa Play Off), Cimitir, Rășinari, ARENA PLATOȘ, Hotel Hohe Rinne Păltiniș.
Sezonul 2015-2016 se anunță de departe drept cel mai spectaculos de până acum. Pe lângă competițiile tradiționale, Slide and Freeze, Miss Bikini, Family Race și multe altele, anul acesta va avea loc în premieră și un concurs de ski și snowboard Four Cross, iar pe același traseu va avea loc și un concurs de mountainbike.