Începe postul Crăciunului. Timp de 40 de zile, creștinii „îşi curăţă sufletele şi trupurile”

Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de şase săptămâni, începe marți, 15 noiembrie, fiind rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos.

Noel family gathering, tradition, custom. Grey-haired grandparents, granddaughter, grandson, grandchildren, brother, sister, son, daughter holding hands, praying at table, meal at house, fun joy

Postul Crăciunului aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea venirii lui Mesia.

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie.

Prin lungimea şi durata lui, acest post ne aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când prorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră, notează Monitorul de Cluj.

Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţă sufletele şi trupurile şi se învrednicesc pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară.

Întrucât acest post închipuie timpul Vechiului Testament, cântările liturgice rânduite se caracterizează prin numeroase profeţii mesianice şi cuvinte despre împlinirea făgăduinţei Răscumpărătorului.

Postul Naşterii Domnului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Ca importanţă, este al doilea după Postul Paştelui, iar ca mod de postire, el este mai uşor decât primul, felul postirii fiind în legătură cu evenimentul Naşterii Domnului Iisus Hristos, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii.

În perioada Postului Naşterii Domnului este dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), precum şi la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă, când se dezleagă la peşte, untdelemn şi vin, de asemenea şi la praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea. Între sfinţii ale căror sărbători sunt anul acesta prilej de dezlegare la peşte, în cursul săptămânii, se află: Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie). În perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiază, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi a celor trei tineri din Babilon. În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*