Începe modernizarea străzii Bruxelles, o legătură nouă între Calea Șurii Mici și zona industrială vest

Luni, 29 mai, primarul Astrid Fodor a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a străzii Bruxelles.

FOTO: Primăria Sibiu

“Zona industrială vest și zona Calea Șurii Mici sunt în continuă dezvoltare. În acest context, am identificat soluții pentru îmbunătățirea mobilității pentru sibienii care locuiesc, lucrează sau tranzitează. Prin prelungirea străzii Bruxelles până în Calea Șurii Mici vom crea o nouă legătură pentru transportul public, pentru cei care se deplasează cu bicicleta sau pe jos, dar și pentru traficul auto. Această investiție va fi corelată cu coridorul de mobilitate pe care îl vom amenaja pe Calea Șurii Mici, la care lucrăm deja” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).

Contractul pentru extinderea străzii Bruxelles a fost semnat cu firma Terra Building, în urma unei proceduri publice de achiziție în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă.

Prin investiția în valoare de 14,16 milioane de lei, se va extinde această stradă pe o lungime de aproximativ 900 ml, între Calea Șurii Mici și str. Turda, creându-se:

  • Un drum cu 2 benzi
  • Trotuare optimizate prin rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități,
  • Piste pentru biciclete
  • Rețelele de apă și canalizare, precum și tubulatura subterană pentru cablurile de telecomunicații
  • Un sistem de iluminat eficient energetic, cu lămpi LED
  • Zone verzi pe aliniamentul străzii, estimate ca suprafață la 6.000 mp, care vor fi amenajate cu iarbă și 40 de arbori

Termenul contractual de execuție a lucrărilor este de 8 luni, la care se vor adăuga lunile de iarnă în care nu se va putea lucra din cauza temperaturilor scăzute.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*