Joi, 04.08.2022, CNAIR a transmis spre publicare anunțul de participare necesar lansării procedurilor de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție ale tronsonului 1 din autostrada Sibiu – Făgăraș.
Tronsonul 1 al autostrăzii are o lungime de 14,25km și face legătura între Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) și Avrig – Mârșa (DJ105G).
Durata contractului este de 48 de luni din care, 12 luni perioada de proiectare și 36 luni perioadă de execuție a lucrărilor.
Valoarea estimată a contractului este de 2.098.425.092,54 lei fără TVA.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14.10.2022.
Reamintim că în data de 03.08.2022, CNAIR a transmis spre publicare în SEAP și anunțurile de achiziție publică pentru proiectarea și execuția altor 3 tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, după cum urmează:
– Tronsonul 2: Avrig-Mârșa-Arpașu de jos 19,92 km), valoare estimată de 1,71 miliarde de lei (fără TVA)
– Tronsonul 3: Arpașu de Jos-Sâmbăta de Sus (17,61 km), valoare estimată 1,83 miliarde de lei (fără TVA)
– Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus-Municipiul Făgăraș (16,26 km) și un drum de legătură (5,65 km), la o valoare totală estimată de 1,16 miliarde de lei (fără TVA)