Primăria Sibiu începe extinderea școlii I.L. Caragiale.
„Extinderea spațiilor unităților de învățământ a fost și este o prioritate pentru noi. Astăzi am semnat contractul pentru extinderea școlii I.L. Caragiale din zona Calea Dumbrăvii, prin construcția unui nou corp de clădire, o investiție în valoare de 8,6 milioane de lei. Reamintesc că lucrările de extindere a școlii Nicolae Iorga sunt și acestea în curs, iar pentru școala Regele Ferdinand inițiem în această lună procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Extinderi avem prevăzute și la Colegiul O. Goga, în prezent realizându-se proiectarea. În 2021, după aprobarea bugetului, vom iniția și alte proiecte de extindere a unităților de învățământ” – Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În termen de 12 luni, constructorul contractat – SC Total NSA AG Construct SRL – va ridica noul corp de clădire, structurat pe demisol, parter și 2 etaje, va realiza instalațiile de utilități și cele pentru stingerea incendiilor și va instala un sistem de securitate cu alarmare la efracție și supraveghere video.
În noul corp de clădire se vor crea:
- 11 săli de clasă,
- cabinete de fizică, chimie și informatică,
- o sală de gimnastică cu vestiare și dușuri pentru elevi,
- o sală multimedia și o bibliotecă cu sală de lectură,
- o sală de mese cu oficiu și un cabinet pentru alimente,
- un cabinet medical,
- un cabinet pentru direcțiune, o cancelarie și o sală de ședințe
- vestiare pentru angajați, un atelier mecanic, o arhivă și alte anexe.
Clădirea va fi dotată prin acest proiect cu mobilierul școlar necesar, cu table interactive, videoproiectoare și sisteme PC.
De asemenea, este prevăzută amenajarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale, precum și a unui teren de baschet și a unuia de volei în curtea școlii.
Finanțarea acestui proiect este asigurată din fondurile europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional.