„Am semnat contractul pentru proiectarea și amenajarea unui spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gușterița, un nou proiect finanțat din fonduri europene pe care îl realizăm. Și cartierul Gușterița are nevoie de astfel de facilități care să îl revigoreze și să ofere locuitorilor sprijin social, dar și modalități de petrecere a timpului liber”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Unde?
Spațiul multifuncțional va fi construit pe strada Podului, lângă Biserica Sf. Andrei, între străzile Flacăra și Smârdan.
În ce va consta?
Primăria Sibiu va amenaja un teren de sport multifuncțional pentru practicarea fotbalului, handbalului și baschetului pe o suprafață de 924 m. Acesta va fi dotat cu instalație nocturnă, va fi împrejmuit, iar în spatele porților se vor monta panouri și plasă de protecție.
Proiectul include și construcția unei clădiri în suprafață de aproximativ 150 metri pătrați în care se vor desfășura activități recreative, educaționale și de socializare pentru copii și tineri din comunitatea din această zonă, precum și activități de informare, consiliere și instruire pentru familii. Clădirea va cuprinde o sală multifuncțională, vestiare și grupuri sociale, un birou pentru asistență socială, grup social pentru persoane cu dizabilități, un spațiu de depozitare și un spațiu pentru centrala termică. Imobilul fi va conectat la rețelele de utilități și va fi dotat corespunzător activităților propuse. În proiect este inclusă și reamenajarea spațiilor verzi din jurul clădirii și a terenului, cu flori, copaci și arbuști ornamentali.
Valoarea investiției este de 1,56 milioane lei.
În cât timp va fi gata?
Firma contractată va realiza proiectul tehnic și documentațiile pentru obținerea avizelor si acordurilor în termen de 3 luni de la semnarea contractului. După realizarea acestor documentații, constructorul va avea la dispoziție 12 luni să realizeze lucrările propriu-zise.
Pingback: 12 Noiembrie: Sinteza (pozitiva) in constructii - Idei Arhispec