TURSIB: Începând de luni, 7 August 2023 vom pune la dispoziție un nou canal de vânzare a titlurilor de călătorie.
Foto. TURSIB
„În prezent titlurile de călătorie Tursib se pot achiziționa prin următoarele canale: de la agențiile Tursib, de la aparatele contactless din autobuze, din aplicația SibiuBus, din aplicația 24Pay, de la automatele stradale și de la colaboratori.
Astfel, pe lângă aceste canale veți avea posibilitatea de a achiziționa rapid și în siguranță titluri de călătorie online direct de pe site-ul nostru. Pentru început acesta o să vă permită încărcarea cardurilor Tursib din PVC cu titluri de călătorie cu preț întreg.
De asemenea, vom pune la dispoziția călătorilor o funcție suplimentară de planificare a călătoriei similară cu cea din aplicația SibiuBus, care va putea fi accesată direct de pe site-ul www.tursib.ro.
Noul canal de vânzare va reprezenta o soluție modernă și eficientă pentru călători, facilitând procesul de achiziționare a titlurilor de călătorie și în același timp planificarea călătoriilor.
În același timp, începând de luni veți putea observa o serie de îmbunătățiri pe site-ul nostru. Acesta va fi actualizat cu noi informații despre titlurile de călătorie și echipamentele noastre. Astfel vă invităm să consultați secțiunile “Titluri de călătorie” și “Informații utile” pe www.tursib.ro. Acestea vor fi o resursă utilă, unde veți putea găsi informațiile de care aveți nevoie pentru a înțelege toate opțiunile și facilitățile de care vă puteți bucura.
Ne dorim ca toate aceste schimbări să aibă un impact pozitiv asupra călătorilor noștri.
Vă mulțumim pentru că alegeți transportul public și vă asigurăm că încercăm constant să vă oferim cele mai bune servicii!”.