Încep lucrările de modernizare a străzii Muncel – rampa Ștefan cel Mare

Strada Muncel, din cartierul Vasile Aaron intră din această săptămână în lucru pentru modernizare, pe toată lungimea acesteia dintre str. Negoveanu și rampa Ștefan cel Mare. Investiția în valoare de 5,98 milioane de lei este finanțată din bugetul local, anunță Primăria Municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

„Pe această stradă am desființat garaje private construite pe domeniul public, iar zona rămasă astfel liberă o vom amenaja pentru a fi utilizată de toți cei ce locuiesc aici. Prin proiect vom îmbunătăți și accesul rutier spre rampa Ștefan cel Mare. Asigurăm și legătura cu str. O. Goga din Șelimbăr. Prin urmare, este un proiect amplu, care are beneficii pentru o zonă extinsă, nu strict pentru locuitorii acestei străzi. Reamintesc că tot aici, lângă Valea Săpunului, vom crea și un coridor verde pentru relaxare și timp liber, Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Contractul semnat cu asocierea S.C. Terra Building S.R.L. & S.C. All Lines Technology S.R.L. a presupus în primă etapă realizarea proiectului tehnic și obținerea tuturor avizelor. Odată finalizate aceste documentații, Primăria Sibiu a emis ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise din data de 6 aprilie.

Lucrările care vor fi executate în următoarele 6 luni includ:

  • Modernizarea carosabilul pe lungimea de aproape 1 km a străzii și crearea trotuarelor

  • Amenajarea de spații pentru parcare pe aliniamentul străzii

  • Crearea a aproape 3.000 mp de zone verzi

  • Amenajarea rețelei de canalizare menajeră pe un tronson al străzii pe care nu este extinsă și a canalizării pluviale pe toată strada

  • Modernizarea sistemului de iluminat public, care va fi eco-eficient și conectat la sistemul de telegestiune

  • Amenajarea tubulaturii subterane pentru cablajul metropolitan”.