UPDATE. Foto. Incendiu puternic la o hală de deșeuri din Șura Mare. Pompierii sunt la fața locului

Pompierii sibieni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de colectare și reciclare a deșeurilor, situată în localitatea Șura Mare.

Foto: ISU Sibiu

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, la fața locului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.

Foto: ISU Sibiu

Incendiul se manifestă în interiorul halei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea pompierilor este în dinamică.

Foto: ISU Sibiu

Nu au fost anunțate, până în acest moment, victime sau persoane rănite. Autoritățile vor reveni cu informații actualizate pe măsură ce intervenția evoluează.

UPDATE: „Incendiul a fost lichidat. Intervenția promptă a pompierilor a dus la salvarea a două hale lipite de cea în care se manifesta incendiul.

Au ars deșeuri de carton și mase plastice pe o suprafață de aproximativ 150 mp, în interiorul unei hale. De asemenea a fost afectat și un utilaj de prelucrare a deșeurilor.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la tabloul de control al utilajului.

Din fericire nu au fost victime” a transmis Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.