UPDATE FOTO Incendiu la un apartament în Tălmaciu. Pompierii sibieni intervin de urgență

UPDATE: Din imobil s-au autoevacuat 15 persoane, iar un bărbat fost evacuat de pompieri. ”Acesta a suferit o ușoară intoxicație cu fum, fiind asistat medical la fața locului. Alte 2 persoane au primit îngrijiri medicale întrucât au suferit un atac de panică. Nu au fost persoane transportate la spital”, spune Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Incendiul a fost lichidat prompt, acesta manifestându-se în la un aparat electrocasnic – mașina de spălat haine – din interiorul unui apartament situați la etajul 3 al blocului. Apartamentul și casa scării au fost inundate cu fum.

”Incendiul a fost cauzat de o lumânare lăsată nesupravegheată în apropierea materialelor plastice și textile”, adaugă Slt. Andreea Ștefan.

ISU Sibiu intervine de urgență în localitatea Tălmaciu în Piața Textiliștilor pentru stingerea unui incendiu de apartament.

 

Foto: ISU Sibiu

”La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, una de transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic”, explică Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Din primele informații incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.

Intervenția este în desfășurare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*