Incendiu la o societate comercială din Slimnic

Pompierii militari sibieni au luptat noaptea trecută cu un incendiu izbucnit la acoperișul unei firme de la ieșirea din localitatea Slimnic spre Mândra.

Alerta a fost dată aseară, în jurul orei 21.30, iar la fața locului s-au mobilizat prompt pompierii militari ai Detasamentului Sibiu cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea s-au mobilizat și membrii SVSU Slimnic, informează Alina Voinea, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

În ciuda eforturilor depuse de pompieri, focul a fost cu greu stins. Au ars 70 de metri pătrați din suprafața acoperișului și s-au degradat documente și mobilierul biroului aflat la mansardă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente nedorite, pompierii sibieni recomandă câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile ;
  • coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii ;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului;
  • se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
  • în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile, transmit pompierii sibieni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*