Pompierii sibieni au intervenit pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu la un incendiu care se manifesta în bucătăria unui operator economic.
Foto: Arhivă
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii la fața locului incendiul se manifesta la un aparat de gătit (friteuză), fiind lichidat prompt. În urma incendiului au fost afectate elemente de mobilier și aparatul de gătit. Cauza izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs în urma supraîncălzirii uleiului din aparatul de gătit.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.