Incendiile se află în topul riscurilor în primele 6 luni ale anului 2022, fiind 27.483 la număr. Acestea sunt urmater de furturi în locuințe.
Topul riscurilor în primul semestru al acestui an a fost dominat de incendii şi furturi din locuinţe, la medii similare cu anii precedenţi, dar au fost înregistrate mai puţine inundaţii, arată datele instituţiilor oficiale din domeniu solicitate şi analizate de Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).
Astfel, în primele 6 luni ale anului în curs, la nivelul naţional, au fost înregistrate 7.669 de infracţiuni de furt din locuinţe, conform datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române – IGPR.
„Autorii de furturi din locuinţe ce acţionează prin escaladarea ferestrelor imobilelor vizează căi de acces facile, fapt ce poate duce la o vulnerabilitate mai ridicată a imobilelor situate la etaje inferioare sau la ultimul etaj al unei clădiri, au atras atenţia reprezentanţii IGPR. Pe linia furturilor din locuinţe comise prin efracţie, principalele modalităţi folosite de autori sunt forţarea căilor de acces (uşi sau geamuri) şi escaladare”, se arată în comunicatul transmis luni APPA, citat de Monitorul de Cluj.
Principalele cauze ale incendiilor
De asemenea, datele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) arată că, în perioada analizată, s-au înregistrat 27.483 de incendii în toată ţara, dintre care 4.195 s-au manifestat la locuinţe.
Potrivit sursei citate, principalele cauze generatoare de incendii la locuinţe în primul semestru din 2022 au inclus: coşuri de fum defecte sau necurăţate (40%), instalaţii electrice defecte sau improvizate (19%), mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%) şi fumatul (9%). Din cele 4.195 de incendii manifestate la locuinţe, 3.605 au afectat locuinţe de tip unifamilial (case de locuit) şi 590 le-au afectat pe cele de tip multifamilial (locuinţe în blocuri de locuit).