Încă un pas important în campania de vaccinare. Câte reacții adverse avem în Sibiu

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 114.192 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România.

Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 72.022 persoane cu prima doză de vaccin și 42.170 persoane cu cea de-a doua doză.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva Covid-19 un număr de 2.330 sibieni, din care 246 cu vaccin AstraZeneca, 170 cu vaccin Moderna și 1.914 cu vaccin Pfizer.

La momentul de față, capacitatea de imunizare în centrele de vaccinare unde se distribuie ser de la Moderna, respectiv de la AstraZeneca, este de 96 persoane/flux/cabinet, iar în centrele de vaccinare unde se distribuie ser de la Pfizer este de 84 persoane/flux/cabinet.

În perioada 31.12.2020 – 25.04.2021 au fost raportate 48 cazuri de reacție adversă post-vaccinală în primele 15 minute de la administrarea serului imunizant, din care 42 pentru vaccinul produs de Pfizer și 6 pentru vaccinul produs de AstraZeneca.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*