Încă un focar de pestă porcină africană în județ. La Sebeșu de Jos

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de subprefectul județului Sibiu, Sebastian Șebu, a aprobat azi, în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o gospodărie din localitatea Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu, însumând un efectiv la zi de 7 porci grași și tineret, dintre care unul a murit.

Buletinul de analiză emis, ca urmare a analizării probelor unui set de organe prelevate de la două animale moarte precum și a două probe de sânge de la animalele febrile, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, au confirmat rezultat pozitiv PPA.

De la începutul anului, evoluează șapte focare PPA în județul Sibiu. Este vorba despre cele identificate la două fonduri cinegetice și în gospodării din comunele Arpașu de Jos, Boița, Merghindeal și Avrig.

În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Arpașu de Jos, cu o  rază de 3 km, ce include localitățile Sebeșu de Jos, Turnu Roșu și Sebeșu de Sus, din județul Sibiu, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km (zona de protecție este cuprinsă în zona de supraveghere) și include localitățile Boița, Tălmăcel, Tălmaciu, Colonia Tălmaciu, Bradu, Racovița, Mârșa și Avrig din județul Sibiu.

S-a  decis  uciderea porcilor existenți în exploatație, în număr de 6 capete,  prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”.

Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin metoda de ecarisare alternativă,  îngropare in situ,  pe raza localității Sebeșu de Jos.

În zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.

De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Turnu Roșu. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, Inspectoratul Județean de Jandarmerie al județului Sibiu, alte instituții cu competențe de control contribuie, conform atribuțiilor legale, la realizarea măsurilor de control pe întreg teritoriul județului, dar cu precădere în zonele afectate de pesta porcină africană la porcii domestici și mistreți, respectiv pe căile de comunicație rutieră din județul Sibiu.

Data estimativă a repopulării cu animale depinde de situația epidemiologică, respectând  prevederile Regulamentului CE 687/2019.

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării  măsurilor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*