Încă un accident la intersecția Tudor Vladimirescu – Odessa. Printre victime se află și un bebeluș! | FOTO

Încă un accident s-a produs, în această dimineață, la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Odessa din municipiul Sibiu. Mașina în care se aflau o sibiancă în vârstă de 33 de ani și copilul ei a fost lovită în plin.

Și de această dată, cauza producerii accidentului o reprezintă neacordarea de prioritate. Mașina condusă de o tânără în vârstă de 27 de ani, domiciliată în județul Olt, a intrat în coliziune cu alt autoturism, la volanul căruia se afla o sibiancă de 33 de ani, împreună cu bebelușul ei de 1 an și jumătate. Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații suplimentare. Cercetările continuă la fața locului.

Acesta este cel de-al doilea accident produs în intersecția Tudor Vladimirescu – Odessa în doar patru zile. De la începutul acestui an și până în prezent, în această intersecție s-au produs patru accidente ușoare, toate pe fondul neacordării de prioritate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*