De la începutul pandemiei au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 43.447 persoane (5 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 0 reinfectate).
Până la data curentă au fost vindecate 38.170 persoane, iar 1.654 persoane au decedat (niciun deces survenit în intervalul de raportare), din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 8:00 erau spitalizate un număr de 47 de persoane, dintre care pe ATI 6 persoane (6 adulți, 0 minori).
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 814 teste, dintre care 155 RT-PCR și 659 teste rapide.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1.381 persoane aflate în carantină și un număr de 145 persoane în izolare.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
66 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.355 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 33 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 85 de mijloace de transport, din care 2 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.500 de lei, din care 26 de sancțiuni în valoare de 23.500 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, respectiv 2 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Locale Mediaș, care au acționat împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, în municipiul Mediaș.
Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În data de 28 decembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 92 de certificate verzi, 100 de persoane și doi operatori economici.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate șase amenzi în valoare de 6000 lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,52/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populatie | Cazuri | Incidenta |
MIHĂILENI | 1110 | 2 | 1,8 |
CRISTIAN | 4531 | 7 | 1,54 |
ROŞIA | 6269 | 9 | 1,44 |
AŢEL | 1684 | 2 | 1,19 |
LOAMNEŞ | 2810 | 3 | 1,07 |
ARPAŞU DE JOS | 2831 | 3 | 1,06 |
BRUIU | 940 | 1 | 1,06 |
GURA RÂULUI | 3801 | 4 | 1,05 |
ŞELIMBĂR | 16246 | 15 | 0,92 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25753 | 23 | 0,89 |
ŞURA MARE | 5195 | 4 | 0,77 |
SLIMNIC | 4097 | 3 | 0,73 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169753 | 117 | 0,69 |
ŞEICA MARE | 4613 | 3 | 0,65 |
ŞEICA MICĂ | 1785 | 1 | 0,56 |
ALMA | 1870 | 1 | 0,53 |
MOŞNA | 3757 | 2 | 0,53 |
CHIRPĂR | 1913 | 1 | 0,52 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6247 | 3 | 0,48 |
BÂRGHIŞ | 2241 | 1 | 0,45 |
VALEA VIILOR | 2218 | 1 | 0,45 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55900 | 24 | 0,43 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4787 | 2 | 0,42 |
TURNU ROŞU | 2483 | 1 | 0,4 |
SADU | 2716 | 1 | 0,37 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8321 | 3 | 0,36 |
RACOVIŢA | 2898 | 1 | 0,35 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5860 | 2 | 0,34 |
NOCRICH | 3428 | 1 | 0,29 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8412 | 2 | 0,24 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4317 | 1 | 0,23 |
ORAŞ AGNITA | 11539 | 1 | 0,09 |
ALŢINA | 1879 | 0 | 0 |
APOLDU DE JOS | 1274 | 0 | 0 |
AXENTE SEVER | 4290 | 0 | 0 |
BAZNA | 4008 | 0 | 0 |
BIERTAN | 3031 | 0 | 0 |
BLĂJEL | 2341 | 0 | 0 |
BOIŢA | 1565 | 0 | 0 |
BRĂDENI | 1651 | 0 | 0 |
BRATEIU | 4168 | 0 | 0 |
CÂRŢA | 1207 | 0 | 0 |
CÂRŢIŞOARA | 1403 | 0 | 0 |
DÂRLOS | 3620 | 0 | 0 |
HOGHILAG | 2523 | 0 | 0 |
IACOBENI | 3417 | 0 | 0 |
JINA | 3584 | 0 | 0 |
LASLEA | 4283 | 0 | 0 |
LUDOŞ | 674 | 0 | 0 |
MARPOD | 1002 | 0 | 0 |
MERGHINDEAL | 1635 | 0 | 0 |
MICĂSASA | 2076 | 0 | 0 |
ORAŞ AVRIG | 15481 | 0 | 0 |
ORLAT | 3307 | 0 | 0 |
PĂUCA | 1812 | 0 | 0 |
POIANA SIBIULUI | 2344 | 0 | 0 |
POPLACA | 1797 | 0 | 0 |
PORUMBACU DE JOS | 3257 | 0 | 0 |
RĂŞINARI | 5634 | 0 | 0 |
RÂU SADULUI | 561 | 0 | 0 |
ŞURA MICĂ | 3648 | 0 | 0 |
TÂRNAVA | 3373 | 0 | 0 |
TILIŞCA | 1422 | 0 | 0 |
VURPĂR | 3014 | 0 | 0 |