Noi victorii sibiene în Campionatul Național de Karting. Mircea Marco Pătru, de la Sibiu Racing Team, s-a impus categoric la clasa Junior ROTAX, iar Cristian POPA COMĂNICIU (Road Runner Racing Team Sibiu) la MICRO ROTAX, în etapa a V-a a Campionatului, întrecere desfășurată în weekend pe circuitul SPEED PARK din Bacău.
(articol de Dan GREAVU)
foto: facebook/Federatia Romana de karting
Mircea Marco Pătru, de la Sibiu Racing Team, a câștigat ambele finale, trecându-și în cont încă 50 de puncte. După titlul de vicecampion în 2022, tânărul pilot sibian a dominat clar clasa în acest sezon, reușind 5 victorii din 5 în campionat, cu maxim de puncte: 250. A devenit matematic campion național, cu o etapă înainte de final. În aceste condiții, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, pe circuitul AMC KART din Tunari, Ilfov, va participa doar pentru palmares, cu ambiția de a încheia totuși, cu maxim de puncte, un sezon extraordinar.
Sibiu Racing Team anunță acum participarea tânărului pilot, în decembrie, la Cupa Mondială Rotax din Bahrain. „VICTORIE în etapa 5 de la Bacău!!! Obiectiv îndeplinit:
- Campion Național clasa Junior Rotax 2023 (cu o etapă înaintea finalului de campionat)
- Maximul de puncte adunat în 2023 (Campionat Național)
- 8 victorii consecutive
- Câștigător Cupa României 2023
- Câștigător Transylvanian Trophy 2023
- Câștigător al tichetului Rotax Grand Finals 2023 Bahrain (revin cu detalii 2-9 Decembrie 2023)
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!!!“, a transmis Mircea Marco Pătru, pe pagina sa de socializare.
Tot la Clasa Junior ROTAX, sibianul Istvan Deszo (de la Road Runner Racing Team), a terminat de această dată pe 4, cu 27 de puncte acumulate (locul 3 în prima finală și locul 5 în cea de-a doua). Suspansul în ceea ce privește configurația finală a podiumului se prelungește până la final, sibianul având de recuperat doar 8 puncte pentru a-l depăși pe Edward EPURAȘ (ACS Praga Racing), locul secund la general și locul 3 în această etapă.
Victorie în etapa a 5-a a reușit și Cristian POPA COMĂNICIU, de la Road Runner Racing Team Sibiu, la Mini ROTAX. Sibianul a luptat extraordinar, în ambele finale, cu liderul la general Ciprian Tudor Ioniță (CRG România). S-a impus la fotografie în prima (la 0,114 sec.) și la 1,854 sec. în cea de-a doua, aruncând în aer clasa. Cu 50 de puncte acumulate la Bacău, sibianul are șanse la titlul național, diferența față de primul clasat fiind acum de doar 13 puncte (171 de puncte POPA COMĂNICIU, 184 – Ioniță). Bătălia va fi însă crâncenă, șanse bune având și Matei Popescu (CRG Romania), care a acumulat 174 de puncte, dar și Andreas David Magyari (ACS PRAGA RACING), cu 163 de puncte.
Tot în weekend, la Bacău, au mai concurat 5 piloți sibieni:
La MICRO ROTAX, Andrei Dorin BÂRSAN și Ayan Nicolae Bogdan FLORESCU (ambii de la Road Runner Racing Team), au încheiat pe pozițiile 5 și respectiv 7.
La Mini ROTAX, Ștefan ȚÂNȚAR (Road Runner Racing Team Sibiu) a terminat pe 6.
La Senior ROTAX, Bogdan Mihai BOGOIU (Road Runner Racing Team Sibiu) a terminat pe 6, iar Sebastian VASILE (Road Runner Racing Team Sibiu) pe 20.