Încă 800 de elevi și 16 profesori au intrat în carantină sau izolare

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 19 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  268 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai puțin cu 5 de unități de învățământ;

– 48 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai puțin cu o unitate de învățământ;

– 17 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Liceul Teologic Baptist ”Betania” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit a Forumului German, Școala Gimnazială ”Constantin Ioan Motaș” Mediaș, , Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu structurile Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca și Grădinița cu Program Normal Dobârca, Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Merghindeal cu structura Școala Primară Dealul Frumos și Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus) – mai mult cu 6 unități de învățământ;

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 15 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 8 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu), 5 cadre didactice (grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu) și 2 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu și Școala Gimnazială Apoldu de Sus);
  • 1 320 persoane carantinate/izolate: 1 242 elevi, 66 cadre didactice, 3 personal didactic auxiliar și 9 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite vineri, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 1 elev) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 797 elevi și 16 cadre didactice, dar a scăzut cu 2 cadre didactic auxiliar și cu 1 personal nedidactic), în total fiind 1 320 persoane (față de 510 în 16.10.2020).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*