Azi din cauza îmbolnăvirilor COVID încă 131 de preșcolari și elevi au trecut în sistem online.
Astăzi au fost raportați 5 elevi și 4 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2.
Repartiția celor 5 elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea:
– 2 elevi din ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV): Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita;
– 3 elevi din ciclul gimnazial (clasele V – VIII): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie;
Cele 4 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie.
Lista cu clasele ce au cursurile suspendate începând cu 17.11.2021 o puteți vizualiza pe pagina ISJ Sibiu – www.isjsb.ro, secţiunea „Lista unităților școlare şi a claselor cu activitate online”.
Astfel, de la reînceperea semestrului I al anului școlar 2021 – 2022, un număr de 34 cadre didactice și 80 preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare, în județul Sibiu 4.863 preșcolari și elevi (7,36%), din cei existenți în unitățile de învățământ, au desfășurat orele în sistem online.