Încă 3 copii din Sibiu confirmați cu noul coronavirus

În județul Sibiu sunt 403 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, dintre care 23 de copii, și 1.480 de persoane confirmate negativ.

Numărul cazurilor pozitive a crescut cu 3 față de ieri, când au fost anunțate 400 de îmbolnăviri (dintre care 20 de copii).

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost efectuate un număr de 2.925 de teste, potrivit Prefecturii.

Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 177 de persoane, iar 30 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 480 persoane izolate și 310 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103) și adresă de e-mail cjcci@isusibiu.ro, la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 137 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Activitatea Centrului se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la 112, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au răspuns la 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu, unui număr de 100 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În cursul zilei de ieri, 40 de polițiști sibieni, 59 de polițiști locali și 6 efective MApN au desfășurat 57 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. 13 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 291 de persoane și 2 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*