Încă 10 străzi din Sibiu modernizate în 2017. Alte 15 sunt în lucru

În luna octombrie, Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare pe alte 10 străzi din cartiere, ajungând la un total de 44 de străzi modernizate în acest an.

Străzile Petru Maior, Ecaterina Teodoroiu, Lăptăriei, Faianței, Fagului, Lebedei, Arcului, Libertății, Nicolae Milescu Spătarul și pe Aleea Frații Buzești au fost redeschise în octombrie, după modernizare. Lucrările au inclus, în funcție de caz, reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, amenajarea tubulaturii în care vor fi coborâte cablurile suspendate, modernizarea carosabilului, a trotuarelor și a iluminatului public. Acolo unde lățimea străzii a permis, au fost amenajate și locuri de parcare.

Alte 15 străzi se află acum în lucru, în cartierele Trei Stejari, Gușterița, Lazaret, Turnișor și Tilișca, având termen de finalizare în 2018. Constructorii vor continua lucrările până în 15 decembrie, în funcție de condițiile meteo, iar înainte de a sista lucrările, aceștia vor asigura condiții pentru desfășurarea circulației pietonale pe parcursul iernii, promit reprezentanții Primăriei.

Au mai rămas în lucru următoarele străzi:

În cartierul Trei Stejari, pe strada Șerbota, pe carosabil a fost turnat asfaltul, iar pe trotuare s-a turnat beton. Piața Cluj din cartierul Terezian este la același stadiu. Ultimul strat asfaltic va fi turnat în primăvara anului viitor.

Până la intrarea în iarnă, strada Drumul Ocnei, situată în zona Marmeladă – Veterani, va fi asfaltată până la podul de la intersecția cu strada Nicolae Ioniță Dăscălescu, iar trotuarele vor fi betonate. Dacă vremea permite, constructorul intenționează să amenajeze și cel de-al doilea tronson, până la intersecția cu strada Calea Șurii Mari.

În zona Tilișca:

– pe strada Pictor Ștefan Luchian, carosabilul este la nivel de balast, iar trotuarele sunt parțial betonate; dacă vremea mai permite, constructorul intenționează să toarne primul strat asfaltic și pe trotuare și pe carosabil

– pe strada Presaca, carosabilul și trotuarele sunt la nivel de prim strat asfaltic, lucrările urmând să se reia în primăvara anului viitor cu turnarea stratului asfaltic de uzură.

În cartierul Lazaret:

– strada Corneliu Diaconovici: carosabilul este în prezent la nivel de piatră spartă, iar trotuarele sunt betonate; săptămâna aceasta constructorul a planificat așternerea primului strat asfaltic pe carosabil și pe trotuare, în funcție de condițiile meteo.

– strada Luceafărului: pe această stradă s-au încheiat lucrările la rețeaua de apă și s-a executat săpătura generală; constructorul lucrează în prezent la instalarea tubulaturii pentru coborârea cablurilor suspendate și așternerea balastului; în cazul în care condițiile meteo permit continuarea lucrărilor, constructorul intenționează să amenajeze trotuarele cu beton, iar carosabilul să îl aducă cel puțin la piatră spartă.

În cartierul Gușterița:

– pe strada Pinului s-a încheiat lucrul la rețele și s-a așternut balastul pe carosabil și trotuare. În prezent se lucrează la instalarea bordurilor, iar până la intrarea în sezonul rece constructorul estimează că va așterne primul strat de asfalt pe carosabil și betonul pe trotuare.

– pe strada Mălinului s-a încheiat lucrul la rețele și se lucrează la săpătura generală, urmând să fie așternut balastul și piatra spartă;

– pe strada Ana Ipătescu s-a lucrat doar pe tronsonul dintre strada Treboniu Laurian și strada Egalității; pe acest tronson se finalizează lucrările la rețeaua de apă și cea de telecomunicații; până la intrarea în sezonul rece constructorul își propune să aducă trotuarele la nivel de beton, iar carosabilul la nivel de piatră spartă.

– pe strada Muncitorilor, carosabilul și trotuarele sunt la nivel de balast, iar în prezent se lucrează la montarea bordurilor și instalarea tubulaturii pentru telecomunicații. Constructorul estimează că va reuși să toarne primul strat asfaltic pe carosabil și betonul pe trotuare până la venirea iernii.

În cartierul Turnișor:

– pe strada Iazu Morii se vor încheia lucrările la rețeaua de apă și la zidul de sprijin, strada urmând să fie adusă la nivel de balast pentru a fi circulabilă pe parcursul iernii

– pe strada Zăvoi se lucrează încă la rețeaua de apă, iar constructorul va aduce strada și accesele la proprietăți la nivel de balast pentru a asigura circulația pe perioada iernii

– pe strada Stăvilarului s-au finalizat lucrările la rețelele de utilități și s-a turnat stratul de piatră spartă; dacă vremea permite, constructorul intenționează să aștearnă și primul strat de asfalt.

– pe strada Ogorului s-au finalizat rețelele de apă și canal și se lucrează la montarea bordurilor și așternernere de balast. Până la sfârșitul lunii noiembrie, strada va fi adusă la nivel de piatră spartă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*