Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își exprimă regretul și tristețea la trecerea în neființă a profesorului și scriitorului Mircea Tomuș, una dintre personalitățile marcante ale lumii literare românești, dar și ale mediului academic sibian.
Născut pe data de 9 ianuarie 1934, la Mociu (jud. Cluj), Mircea Tomuș a urmat și a absolvit în 1955 cursurile Facultățiide Filologie din Cluj, debutând, în același an în revista Steaua. Critic riguros, documentând meticulos zone extrem de diverse ale vieții literare românești, de la iluminismul românesc și clasicii literaturii naționale până la radiografierea dinamicii poeziei române contemporane, lăsând în urmă și un excelent eseu în două volume dedicat romanului românesc, Mircea Tomuș s-a remarcat, în egală măsură, și prin cărțile sale de prozăce au culminat cu ampla frescă a istoriei transilvănene surprinsă în cele cinci volume ale romanului Aripile demonului. Cărți precum monografia Gheorghe Şincai,viaţa şi opera pentru care i s-a conferit, în 1965, Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române, Cincisprezece poeţi (1965), Opera lui I.L. Caragiale (1977), Mihail Sadoveanu. Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei (1978), Romanul romanului românesc (1999 și 2000), Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis (2002) sau Caragiale după Caragiale (2004) rămân repere fundamentale în orice bibliografie universitară și nu numai.
Dincolo de opera sa literară și critică, de numele lui Mircea Tomuș va fi legată reînființarea, în 1972, a revistei„Transilvania”, a cărei apariție fusese întreruptă de autoritățile comuniste în 1946. A condus-o exemplar între 1972 și 1990, precum și – după Revoluție – între 2000 și 2002, reușind din nou reînființarea ei după o altă perioadă de întrerupere și impunând-o drept una dintre cele mai consistente reviste culturale românești. Din poziția de redactor-șef al revistei, Mircea Tomuș a inițiat, la Sibiu una dintre cele mai importante manifestări literare ale perioadei, Colocviile de critică ale Revistei „Transilvania”, desfășurate neîntrerupt între 1977 și 1987. Colocviile „Transilvaniei” au reunit la Sibiu cei mai reprezentativi dintre criticii literari ai momentului și au propus incitante teme de dezbatere, dar și polemici, ieșind, nu o dată, din matca ideologicului; pentru mulți dintre participanți, invitațiși spectatori, colocviile au reprezentat o veritabilă oază de libertate și de civilitate. Unul din scopurile colocviilor de criticăfusese acoperirea unui deficit de informație față de colegii bucureșteni sau față de cei care apucaseră, într-un fel sau altul, să aibă acces la noile cărți de critică și de teorie literară vehiculate curent în spațiul occidental, astfel încât fiecare dintre edițiile Colocviilor, indiferent de tema propusă, s-a dorit și un prilej de informare, de aducere la zi, pe cât posibil, a noilor metode critice.
Același impuls inovator, al începuturilor, al construcțiilor solide, a stat la baza altor realizări ale omului și ale profesorului Mircea Tomuș. Domnia sa a fost prin cei care au pus o piatră importantă la înființarea universității sibiene (fiind primul rector al acesteia, după 1989), iar mai târziu, prin prestigiul și calitatea operei sale științifice, a contribuit decisiv la inițierea studiilor doctorale în domeniul filologic, dar și la crearea Catedrei de Artă Teatrală de la Sibiu.
Comunitatea academică sibiană îi va păstra o luminoasă și recunoscătoare amintire! Dumnezeu să-l odihnească în pace!