foto: Ion Talpoș
Repere biografice:
– Nicolae Cristea s-a născut în 14/26 octombrie 1834, la Ocna Sibiului. A fost preot, profesor, redactor, publicist, memorandist, făcându-se remarcat ca o mare personalitate a culturii noastre naționale.
-A făcut studii gimnaziale, apoi teologice și de drept (1856-1860) la Sibiu, studii de specializare în filozofie și economie politică, trimis de mitropolitul Șaguna “pe cheltuiala sa”, la Universitatea din Leipzig (1861-1863).
-A fost membru al Consistoriului ortodox din Sibiu (1859-1861).
-A fost profesor la Institutul teologic-pedagogic (1863-1865, 1870-1873), preot (1870), mai târziu hirotonit protopop, consilier arhiepiscopesc (1873-1902).
-A fost redactor-șef timp de 18 ani al ziarului „Telegraful Român” (1865-1883), fondator şi primul președinte al „Reuniunii sodalilor (meseriaşilor-n.n.) români” (1867-1897), în Sibiu.
-A fost membru în Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania (până în 1895). Nu a făcut parte din delegaţia trimisă la Viena, fiind împiedicat de superiorii săi, dar a participat la redactarea “Memorandului”, pe care cei aproape 300 de români transilvăneni l-au predat la Curtea imperială. Este condamnat în Procesul Memorandului de la Cluj (mai 1894) la 8 luni închisoare (făcută la Vacz, 1894-1895). Este singurul memorandist care și-a ispășit integral pedeapsa.
-A fost căsătorit cu Eleftera, sora neguţătorului braşovean Diamandi Manole, şi alături de I. Slavici, E. Brote, dr. D. Popovici Barcianu ș.a., participă la înfiinţarea ziarului „Tribuna” din Sibiu, în 14 aprilie 1884.
-În 7 februarie 1902 Nicolae Cristea moare și este înmormântat în Cimitirul Municipal din Sibiu.
Am ales să vorbesc despre acest mare om de cultură, din două motive:
În primul rând, pentru că anul trecut s-au împlinit 190 de ani de la nașterea lui.
În al doilea rând, pentru că în luna decembrie 2024, venind cu trenul de la Târgul de carte „Gaudeamus” București, am avut șansa să port un dialog pe această temă cu doamna Anca Sîrghie, distins profesor universitar sibian, cu care am călătorit în același vagon. Domnia sa i-a dedicat cinci cărți lui Nicolae Cristea.
„Sunt brașoveancă prin naștere, mi-a spus doamna profesor. Tatăl meu, făgărășan de obârșie, a fost director administrativ la Spitalul Mârzescu. Mama mea, economistă, a lucrat în Ministerul Sănătății la București. Născută în orașul Ocna Sibiului, mama s-a tras dintr-un neam care a avut reprezentant pe cea mai valoroasă personalitate din Ocna Sibiului, pe Nicolae Cristea, preot cu mare dăruire, asesor consistorial, profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu și dăruit publicist. Acesta era străunchiul mamei mele. Mama s-a născut în 1913, el murise în 1902, dar mama auzea în familie vorbindu-se de „uncheșu´”, în graiul din Ocna noastră.
˂Chiar eu am solicitat organizarea unei sesiuni de comunicări științifice pe tema importanței pe care a avut-o acest om în cultura noastră>, mi-a spus doamna prof. univ. dr. Anca Sîrghie. Acest lucru îl recunoaște și părintele Emanuel Tăvală, lector univ. dr. la Facultatea de Drept și la cea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, care se ocupă cu activitatea cultural-științifică în cadrul celor două facultăți. Zilele trecute am participat, alături de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, la o Sesiune de comunicări științifice dedicată redactorilor „Telegrafului Român”, publicația cea mai longevivă din toată cultura românească. Din 1853, când a început să apară gazeta aceasta, până azi ea este publicată fără încetare. La conducerea gazetei s-au perindat opt redactori, până în 1865 când s-a întors de la Leipzig la Sibiu Nicolae Cristea.
Andrei Șaguna i-a dat sarcina grea să se ocupe de „Telegraful Român”, gazeta care coborâse atât din punct de vedere tematic, cât și ca finanțare. Incredibil, Nicolae Cristea a reușit să o reabiliteze, să o diversifice tematic, să aducă teme din toate provinciile românești, nu doar probleme teologice locale. Redactorul-șef a atras scriitori de peste tot! I-a invitat să publice aici pe Alecsandri, pe Bolintineanu, pe Macedonski (care a și debutat în publicația „Telegraful Român”!). A fost o revenire așa de bună a activității publicației sibiene încât Eminescu, care era și el un publicist tânăr, pe atunci, a lăudat-o spunând că „este cea mai modernă gazetă de peste Carpați”. Cristea a condus „Telegraful Român” timp de 18 ani, el scriind editorialele la cele două sau trei numere săptămânal.
Până a trăit mitropolitul Șaguna, Nicolae Cristea a fost un om foarte apropiat al acestuia. Un publicist, un om în societate care prelua de la acest Mitropolit, considerat atunci un etalon în societate, toate comenzile, știind să le încadreze, să le aplice. Unul din dezideratele lui Șaguna a fost să constituie o pătură inexistentă în Transilvania, în societatea românilor, cea a meseriașilor. Copiii cei mai deștepți deveneau preoți, ofițeri, doctori, eventual profesori, dar comunitatea românilor transilvăneni nu avea acces în bresle, ca nemții, unguri sau secuii, unde meseriașii erau locomotiva societății, dețineau puterea economică. A apărut atunci o formulare a lui Șaguna: “La meserii, turmă iubită! La meserii!”
Plecând de la proiectul acesta, Nicolae Cristea a prins din zbor ideea și în 1867, a fost primul român în Transilvania care a înființat o societate a sodalilor (ucenicilor în meserii). S-a numit la început Reuniunea sodalilor români, apoi i-au zis chiar a meseriașilor. Și a devenit prezentă în viața Sibiului, a zonei Sibiului, nu numai a orașului.
În 1867 Nicolae Cristea a înființat o Reuniune a sodalilor, aducând copii din sate, copii necăjiți, rebegiți… Trebuia să-i convingă pe sași, care aveau ateliere făloase, aveau firme renumite, câștigau bine, erau foarte bogați, să primească și câte un românaș în activitățile lor. Nicolae Cristea a fost bine văzut de sași și de unguri. Avea un tact al lui și încetul cu încetul, a reușit în ce și-a propus să facă. Timp de treizeci de ani a condus Reuniunea meseriașilor români. După el au venit alții. Victor Tordoșianu a preluat conducerea Reuniunii în 1897. Am găsit date în acest sens, până în 1947. Tatăl lui Emil Cioran, protopopul Emilian Cioran, a fost ultimul președinte al acestei Reuniuni.
În perioada aceea a fost nevoie de meseriași, care prezentau produsele lor la expoziții locale sau naționale. Reuniunea era prezentă și în viața culturală a Sibiului, pentru că ea avea formații de dansuri populare, avea și cor. Se știa că de multe ori, din banii pe care îi avea ca asesor consistorial, Nicolae Cristea îi hrănea, îi îmbrăca pe copiii de țărani aduși de prin satele învecinate Sibiului, care aveau să devină domnișori, să arate a meseriași, a oameni ai orașului. În Sibiu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi meseriaș era o mare onoare! Un meseriaș era o personalitate în urbe! Pe stradă îi distingeai imediat pe meseriași, după cât erau de eleganți ca ținută vestimentară>.
M-am despărțit de doamna prof. univ. dr. Anca Sîrghie cu bucurie că, în curând, vom putea lectura din cele cinci lucrări pe tema aceasta realizate de domnia sa, respectiv din “Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa”, cu cele două ediții din 1996 și 2011, Nicolae Cristea, “File de memorialistică. Jurnal”, 1998, „Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire”, 2018, Nicolae Cristea, „Publicistică”, 2019, și “Procesul memorandistului Nicolae Cristea”, 2021. Astfel vom putea sublinia importanța pe care a avut-o Nicolae Cristea în viața culturală a națiunii române. Cele cinci cărți dedicate personalității lui Nicolae Cristea se adăugă operei impresionante a doamnei profesor.
de Ion Talpoș
