În ciuda ploii, Avrigul a sărbătorit Ziua Copilului care Protejează Mediul.

Vremea ploioasă de miercuri dimineață nu i-a împiedicat pe avrigeni să sărbătorească Ziua Copilului care Protejează Mediul.

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

Cu o zi înainte de 1 Iunie, copiii din Avrig au sărbătorit Ziua Copilului care Protejează Mediul.

Deși a plouat, cei mici s-au bucurat de activitățile distractive pregătite pentru ei, de atelierele tematice și de mici cadouri și surprize din partea organizatorilor.

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

„Am arătat încă o dată, că ne pasă de mediul înconjurător și că respectăm planeta pe care locuim.

Ziua Copilului care Protejează Mediul este o inițiativă a Primăriei și Consiliului Local Avrig, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Sibiu, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, Adi Eco, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu Sibiu, Clubul Copiilor Avrig, Asociația Pro Cycling.

Activitățile organizate au fost posibile cu sprijinul unor sponsori locali, care au înțeles nevoia de a trezi o atitudine conștientă și responsabilă față de natură și față de mediul înconjurător.

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

Mulțumim, SC Soma SRL, SC Somarest SRL, SC Jifa SRL, SC Lazăr Trans SRL, SC Medi Holding SRL (Meva), Foto Shop Avrig, Terra Urban Dance și Luc Cleaning!” au transmis reprezentanții Primăriei Avrig.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*