La data de 12 octombrie a.c., un sibian a sesizat faptul că persoane necunoscute au sustras un laptop dintr-o societate comercială din municipiul Sibiu.
În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu care au preluat cazul, în cursul zilei de ieri a fost identificat un bărbat, bănuit de săvârșirea acestei fapte. Bărbatul a fost depistat cu sprijinul polițiștilor din Rășinari, pe raza acestei localități.
În urma probatoriului administrat, împotriva bărbatului în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Piatra Neamț, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile unității de parchet competente cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cadrul anchetei, laptopul a fost recuperat și restituit părții vătămate.
Cercetările în acest dosar continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.