În 2017 s-au dat în folosinţă 16 kilometri de autostradă. Jumătate din drumuri sunt expirate

La sfârşitul anului trecut, lungimea totală a autostrăzilor a fost de 763 de kilometri, în creştere cu 16 kilometri faţă de totalul din 2017, care fusese de 747 de kilometri, reiese din datele transmise azi de Institutul Naţional de Statistică.

„Din totalul drumurilor naţionale, 31,5% (6.200 de kilometri) erau drumuri europene, 4,3% (763 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi, apoi 10,3% (1.826 km) drumuri cu 4 benzi şi 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi”, se arată într-un comunicat al INS.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 41,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 48,2% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au înregistrat: 34.900 km (40,5%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,1% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.074 km (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 31.025 km (35%) drumuri pietruite şi de pământ. Drumurile judeţene erau în proporţie de 38,7%, drumuri modernizate şi 41,3% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

La 31 decembrie 2016, drumurile publice totalizau 86.099 km, din care 17.654 km (20,5%) drumuri naţionale, 35.149 km (40,8%) drumuri judeţene şi 33.296 km (38,7%), drumuri comunale.

Potrivit INS, la 31 decembrie 2017, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.774 km, din care 10.635 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 5 km linii cu ecartament îngust şi 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg. Densitatea liniilor la 1.000 kmp în teritoriu a fost de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s‐au înregistrat, în ordine, în regiunea Bucureşti‐Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud‐Est (48,9‰) şi regiunea Nord‐Vest (48,8‰). La aceeaşi dată, lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.030 km, reprezentând 37,4% din reţeaua de căi ferate în exploatare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*