Poliția Mediaș a fost sesizată azi că o femeie este căzută pe o stradă din municipiu, prezentând o posibilă rană care sângerează din zona gâtului.
La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje medicale, acestea din urmă efectuând manevre de resuscitare femeii, fără succes însă, fiind pronunțat decesul.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști a rezultat că este vorba despre o femeie în vârstă de 74 de ani, din municipiul Mediaș.
Deoarece din constatările preliminarii a reieșit faptul că moartea femeii ar fi survenit ca urmare a săvârșirii unei fapte cu violență, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să stabilească situația de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecință, informează IPJ.
Trupul femeii a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.