Caz cutremurător în Suceava, unde un câine abandonat de stăpân, care nu a mai fost hrănit o bună bucată de vreme, a ajuns piele și os la propriu. Patrupedul a ajuns în grija unui medic veterinar din orașul Siret, care, însă, nu a mai putut să-l salveze.
Reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor din Suceava – cei care au găsit și încercat să salveze animalul – spun că vor face tot ce este necesar pentru ca cei responsabili să răspundă în fața legii, potrivit Monitorul de Suceava.
Medicul Marius Tighineanu a spus că în toată cariera sa nu a văzut un animal într-o stare atât de gravă. „Când a fost adus la mine, duminică seară, câinele abia respira, deci era în viață dacă putem folosi acest termen. Din analize, ecograf și consult nu rezulta că ar fi suferit de vreo afecțiune, iar rahitismul a fost consecința exclusivă a lipsei de alimentație. Singura problemă pe care o avea era o boală de piele, tratabilă din punctul meu de vedere. Probabil că după ce i-a căzut părul, cei care îl aveau în grijă au vrut să scape de el și a fost fugărit, iar mai apoi nimeni nu i-a mai dat mâncare”, a declarat pentru sursa citată Marius Tighineanu.
Patrupedul a fost adus la cabinetul medicului veterinar de către reprezentanții Asociației ”Casa lui Patrocle”, iar marți dimineață a murit.
Roxana Ciornei, președintele asociației, a declarat: „Câinele arăta mai rău ca oamenii care au stat în lagărele de la Auschwitz. Am rămas interzisă și sunt decisă să nu las lucrurile așa. Mă voi implica personal pentru a-l descoperi pe cel sau pe cei care au adus animalul în starea în care l-am preluat duminică. Asemenea persoane trebuie să răspundă în fața legii”.
Sursă: Digi24