Ilie Micu, aniversat de sibieni așa cum se cuvine | GALERIE FOTO

dr. Dan NANU | director Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu

„Mult mă întreabă inima / Doru-mi-i de cineva…”… aşa încep versurile unui vechi cântec popular cules din folclorul Ţării Secaşelor şi prelucrat de cel care a fost dirijorul, compozitorul şi pedagogul Ilie Micu, al cărui nume este purtat, din anul 2004, de către Şcoala Populară de Artă şi Meserii din Sibiu. Astăzi, la un secol de la naşterea sa, se poate pune întrebarea dacă, în afară de membrii familiei şi de cei câţiva colaboratori apropiaţi, aflaţi încă în viaţă, îşi mai aminteşte cineva despre personalitatea celui al cărui nume se află pe frontispiciul unei importante instituţii culturale din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.Cel care vede lumina zilei la 13 aprilie 1916 în localitatea Ludoş, fiind al treilea copil al Anei şi al lui Gheorghe Micu, ţărani simpli din această veche aşezare de la izvoarele Secaşului Mare, a avut în total opt fraţi, dintre care unii decedaţi la vârste premature. De la tată a moştenit talentul muzical, acesta manifestându-se încă de mic, astfel că la vârsta de 15 ani participă, în calitate de dirijor, la una dintre activităţile organizate de Asociaţiunea ASTRA în satul natal, când, după alocuţiunile conferinţei, „corul din Ludoş, compus din elevii care se aflau în vacanţă, sub îndrumarea elevului Micu, au cântat câteva cântece naţionale destul de bine reuşite”, conform celor relatate de ziarul Tribuna din 16 august 1931. Şcoala primară o urmează în satul natal, iar cursul gimnazial la Şcoala Normală de Băieţi „Andrei Şaguna” din Sibiu, pe care o va absolvi în anul 1936. În acest context trebuie menţionat faptul că întreaga familie s-a mobilizat pentru a-l susţine material pe parcursul studiilor, aşa cum era obiceiul în epocă, pentru ca măcar unul dintre copiii cu aptitudini reale să reuşească a se desprinde din mediul pe care îl oferea satul românesc în acea perioadă. În cei opt ani de studii la această şcoală etalon, unde i-a avut îndrumători, printre alţii, pe Dumitru Ieremia şi Timotei Popovici, Ilie Micu s-a aplecat cu multă dragoste spre descifrarea tainelor muzicii, contribuind cu posibilităţile sale la realizarea tuturor festivităţilor şcolare. Odată cu terminarea liceului şi primirea diplomei de învăţător, în anul 1936, este angajat în şcoala pe care a absolvit-o, ca pedagog şi instructor de fanfară.În toamna anului 1938 a fost încorporat în cadrul Regimentului 17 Infanterie, fiind lăsat la vatră un an mai târziu, când se şi înscrie la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, al cărui examen de absolvire îl susţine în iunie 1944.Fiind înzestrat cu frumoase calităţi vocale, în timpul studenţiei a fost admis ca interpret la Radio Bucureşti, printre altele fiind angajat corist în primul cor profesionist înfiinţat de Societatea Română de Radiodifuziune. În perioada studenţiei a beneficiat de îndrumarea unor mari nume de muzicieni şi pedagogi ai genului: Marţian Negrea, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora etc. După absolvirea Conservatorului, timp de zece ani, până în anul 1953, activează ca profesor de muzică la Şcoala Normală de Învăţători „Andrei Şaguna” din Sibiu, perioadă în care devine membru activ al ASTREI. Aria sa de activitate se extinde, începând cu anul 1947, când este numit de către Ministerul Artelor, în mod onorific, inspector pentru coruri şi manifestări populare muzicale, în toată Transilvania. Pentru meritele sale deosebite în promovarea creaţiei populare şi a manifestărilor artistice muzicale, în şedinţa comitetului central al ASTREI din 5 aprilie 1947, Asociaţiunea „primeşte şi declară membru pe viaţă al său pe dl.Ilie Micu şi îl investeşte cu toate drepturile normate în statute”.Paralel cu munca la catedră, Ilie Micu desfăşoară o vastă activitate de dirijor de cor. Importantă a fost conducerea artistică a Reuniunii Române de Muzică „Gheorghe Dima”, care alături de corul sindicatului „Învăţământ”, a rămas formaţia de care Ilie Micu a fost legat până la sfârşitul vieţii sale.În scurta perioadă în care la Sibiu a funcţionat Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică „Timotei Popovici” (1 aprilie 1946 – toamna anului 1948), Ilie Micu a fost angajat în calitate de „conducător al secţiei de cor şi diriginte coral”, iar începând cu 1 februarie 1948, timp de două luni, maestru de cor la recent înfiinţata Operă sibiană. La 1 ianuarie 1953, Ilie Micu se transferă în calitate de profesor de teorie şi solfegii la Şcoala Populară de Artă, continuatoare a fostului conservator de muzică, din anul 1954 preluând funcţia de director al şcolii, pe care a îndeplinit-o cu succes până în anul 1960. În această perioadă şcoala se mută în clădirea actuală a Liceului de Artă de pe strada Odobescu. Odată cu anul 1965 se transferă ca profesor şi apoi director la Liceul de muzică şi arte plastice din Sibiu, unde a activat până la sfârşitul vieţii. Pentru foarte scurt timp (martie – septembrie 1968) a îndeplinit funcţia de director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare, fiind totodată şi membru al Comitetului de cultură şi artă al judeţului Sibiu. În activitatea de creaţie, Ilie Micu şi-a îndreptat atenţia în primul rând spre cântecul popular pe care l-a cules cu competenţă profesională şi l-a prelucrat în spiritul tradiţiei moştenite de la clasicii muzicii noastre corale: Gh. Dima, Nicolae Oancea etc. Pe lângă harul muzical, bunul Dumnezeu l-a hărăzit şi cu doi copii, Dan Micu, care i-a urmat talentul cultural şi a devenit unul dintre principalii regizori ai artei scenice bucureştene, până la prematura sa dispariţie în 22 martie 1999 şi Iliana Mârza, bibliotecară la Biblioteca ASTRA.Se stinge din viaţă la 6 iulie 1973, la doar 57 de ani, lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat la adevărata sa valoare.