Pe Ileana Costea, stabilită de ani buni în Statele Unite ale Americii, am cunoscut-o în vara acestui an, la Sibiu, pe 26 mai 2025, cu prilejul vernisării expoziției de artă cu titlul „Lucrări pe teme românești ale unui pictor american”. A fost o expoziție de artă pe care dumneaei a organizat-o în Sibiu, cu lucrări ale regretatului artist visual american Jerry W. Mc.Daniel (1935-2023), fost partener de viață al doamnei Ileana Costea.
de Ion Talpoș
Cine este Ileana Costea? Am aflat câteva detalii chiar de la dânsa, la vernisajul expoziției despre care am amintit:
„Locuiesc de 52 de ani în America. Am fost căsătorită cu un român din Blaj care, la rândul lui, plecase cu mult timp înaintea mea din România, din București, unde locuia. Se stabilise pentru o vreme în Franța, unde a studiat și după aceea, în America. Eram măritată, așadar, cu Nicholas Costea, doctor, profesor universitar de medicină la Universitatea UCLA (University of California Los Angeles). Soțul meu a decedat în anul 2000. Pot să afirm că singurătatea în America, este mai dură decât în Europa. Oamenii sunt foarte drăguți, zâmbesc mult, dar de fapt, nu sunt prieteni foarte apropiați, nu se implică în problemele celorlalți. Nu eram la o vârstă la care să nu-mi doresc să-mi refac viața! Timp de patruzeci de ani am predat la o facultate din Los Angeles, în localitatea Northridge din marele Los Angeles. La un eveniment, s-a întâmplat să fiu lângă un domn care mi-a spus că este ilustrator și pictor. Eu, care am studiat arhitectura în România, care am ajuns în America fără diplomă și mi-am dorit să fiu profesor universitar, a trebuit să refac un master în Industrial Design, care înseamnă Artă la USLSA. Pentru mine arta, arhitectura, pictura, erau de mare interes. Și am început să vorbim despre această pasiune a lui, de-o viață… Am mers împreună apoi la o expoziție foarte mare, cu o tematică legată de arta americană, ținută la aeroportul din Santa Monica. Și așa, a început totul!
Pot să spun că m-am îndrăgostit de lucrările lui Jerry, de imaginația lui și după aceea, am ajuns să fim împreună. Am fost parteneri, timp de șaisprezece ani… Deși predam ingineria automatizată (Computer Edith Design, Computer Edith Manufacturing), am făcut un curs de Inteligență Artificială. Chiar dacă orientarea mea profesională era canalizată pe o cu totul altă direcție, sufletul îmi era îndreptat spre artă. De aceea, mi-a fost ușor să mă dedic promovării artei sale.
M-a pasionat și tehnologia. Am avut pasiune și pentru inteligenta artificială, deși arta mi-a rămas în suflet. De câțiva ani, mă ocup mai mult de artă decât de inteligența artificială, însă nu mi-a venit să cred ce am descoperit că se poate face cu inteligența artificială. Se pot face picturi, se pot face filme, se poate face muzică… Cineva mi-a arătat un program destul de nou, din pachetul de programe Adobe Creative Cloud, care conțin alte câteva programe (Photoshop / Ilustrator) și toate aceste programe conțin inteligență artificială. Îți pot mări rezoluția unei imagini, pot pune o persoană într-un fundal sau pot elimina o persoană dintr-un cadru…Și zi de zi constatăm că aceste noi tehnologii ne intră în viața de zi cu zi, cu o rapiditate incredibilă!”
După câteva întâlniri în Sibiu, în cadrul Cenaclului Literar „Radu Stanca prezidat de doamna prof. univ. dr. Anca Sîrghie, Ileana Costea s-a întors în America. Nu înainte de a ne asigura că publicațiile americane dedicate românilor din Diaspora, cu care dânsa colaborează curent, așteaptă articolele și mesajele noastre, ale românilor.
Zilele trecute am primit din partea dumneaei un articol interesant, referitor la un turneu în Statele Unite al Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) „Smaranda Brăescu” Cluj. Un articol care conține multe detalii pe care ar trebui să le cunoaștem câți mai mulți dintre noi, pentru că sunt manifestări culturale inițiate de oameni inimoși, de români inimoși de care trebuie să fim mândri! Iar Ileana Costea este unul dintre acești români care nu și-a uitat rădăcinile și care, prin acțiunile sale, construiește punți culturale de legătură între România și Statele unite ale Americii. De aceea am ales să distribui „in integrum” acest articol al doamnei Ileana Costea, în câteva publicații din România.
Turneul ARPIA „Smaranda Brăescu”- Cluj în SUA
Promovarea căpitanului aviator Alexandru Papană
de Ileana Costea
Între 1 și 15 octombrie 2025, am participat la un turneu în Statele Unite ale Americii, împreună cu Asociația Română Pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, (ARPIA) “Smaranda Brăescu” Cluj. Delegația a fost condusă de comandor de aviație în retragere Laurențiu Buzenchi, președintele asociației, formată din 7 membrii, 6 din Cluj reprezentând ARPIA și cu mine ca președinte interimar al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA).
Turneul a fost dedicat aniversării a 120 de ani de la nașterea pilotului român Alexandru Papană. Acesta s-a făcut cunoscut în Statele Unite pentru performanțele lui deosebite la acrobații și raiduri aeriene, la show-uri de aviație, între anii 1936-1940, despre care s-a scris foarte mult în presa americană de atunci. Mie revenindu-mi sarcina să le descopăr, m-am abonat la site-ul newspapers.com pentru a putea accesa arhivele presei americane și am găsit o listă foarte mare de articole extrem de laudative la adresa lui Alexandru Papană. Începând din 1940 a lucrat ca pilot de încercare la compania Northrop, la două tipuri de avioane de mare performanță, folosite în al doilea război mondial, “flying wings” și “black widow”, contribuind și la aspecte de design ale cabinei de pilotaj, performanțe aerodinamice și ale motoarelor, aceasta pentru că studiase și ingineria de aviație în SUA.
Ideea turneului ARPIA “Smaranda Brăescu” Cluj a fost de a readuce în memoria și sufletul românilor americani, pe căpitanul pilot Alexandru Papană. Această asociație de aviație a realizat mai multe acțiuni Papană în România: o expoziție despre acest pilot la Aeroportul Internaținal “Avram Iancu” Cluj, a publicat o carte in română și engleză, “Căpitan aviator Alexandru Papană, celebru pe două continente”, pe care a distribuit-o în școli, licee, universități și biblioteci publice, și a realizat o medalie aniversară.

sursa foto: Ion TalpoșTurneul a cuprins orașele Chicago, Cleveland, New York și Washington. Primele trei orașe au fost selectate pentru a mulțumi urmașilor comunităților române pentru puternicul sprijin pe care i l-au dat pilotului român în anii 1936-40, participand în număr mare la show-rile aeriene la care evolua, precum și făcând donații pentru achiziționarea avionului cu care dorea să unească într-un zbor fără escala, cu un avion pilotat de el, SUA de România, New York-București. Din păcate, dorința sa nu s-a realizat.
Au fost organizate patru evenimente: la Chicago pe 4 oct. și Cleveland pe 5 oct., cu ajutorul IPS Nicolae, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române al celor două Americi și ale preoților Vasile Mureșan și Petru Neaga.

sursa foto: Ion Talpoș / Delegația ARPIA “Smaranda Brăescu” Cluj împreuna cu IPS Nicolae
Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române ale celor două Americi

sursa foto: Ion Talpoș / 4 oct. 2025, Chicago, la catedrala “Sfinții Impărați Constantin și Elena”
împreună cu Părintele Vasile Mureșan

sursa foto: Ion Talpoș / 5 oct. Cleveland, la Biserica “Buna Vestire” delegația ARPIA “Smaranda Brăescu” Cluj împreună cu Părintele Petru Neaga
La New York, pe 10 octombrie, evenimentul a avut loc cu sprijinul E.S. Doamnei Simona Mihaela Florea, consul general al României la New York, la sediul consulatului, cu ajutorul nemijlocit al domnului Andrei Florin și pe 12 octombrie cu sprijinul preotului Ioan Cozma, la Biserica “Sf. Dumitru” Manhattan.

sursa foto: Ion Talpoș / 12 octombrie 2025, la Biserica “Sf. Dumitru” din Manhattan, New York cu Părintele Ioan Cozma
Peste tot am fost întâmpinați cu afecțiune, prietenie și aprecirea demersului nostru de a promova personalități mai puțin cunoscute ale aviației române.
Fiecare eveniment a constat dintr-o prezentare în “Power Point” realizată de cmdr. av. rtr. Laurențiu Buzenchi, despre viața și performanțele sportive (curse de mașini, scrimă, bob) și de aviație ale lui Papană.
A urmat apoi vizionarea, în premieră, a unui scurt documentar realizat de Cornel Mituț și Virgil Mureșan despre apreciatul pilot, am putea spune româno-american, căci s-a distins atât in România cât și în SUA.
În continuare am urmat eu, Ileana Costea, am vorbit despre colaborarea ARA și a mea, cu ARPIA și Laurentiu Buzenchi, începând din 2020, cu proiectele Smaranda Brăescu: un zoom cu largă participare internațională, în toiul pandemiei covid, în 2020 și un eveniment hybrid, zoom și în aer liber, la Câmpina în 2022. Au urmat acțiunile ARPIA Cluj în timpul vizitei în California de Sud în 2022. Apoi cmdr.av.rtr. Buzenchi a fost organizatorul local la Cluj-Napoca pentru evenimentul ARA din luna mai anul acesta. Primul dintre cele trei orașe unde am făcut o expoziție și ținut o conferinta despre artă (ilustrații și pictură) a artistului american Jerry W. McDaniel. Acum colaborarea mea și ARA cu ARPIA Cluj și Laurentiu Buzenchi, la turneul Papană. Am vorbit și despre plăcerea de a o vizita pe fiica lui Papană, Dina Rochas (Papană) la Paris, o distinsă doamnă de 87 de ani, cu mintea limpede, spirit deschis și care s-a bucurat mult de acțiunile ARPIA Cluj, în memoria tatălui domniei sale. Am scris și unei formații de jazz a Forțelor Aeriene Americane din Hawaii care poartă numele Papană, invitând-o la evenimentele noastre din SUA în octombrie.
A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri care a fost dinamică și antrenantă la toate evenimentele, dovedind interesul pe care l-a avut publicul participant. Toate evenimentele s-au dovedit a fi un real succes, ARPIA “Smaranda Braescu” Cluj și-a îndeplinit frumoasa misiune, auto-impusă, de a-l readuce printre noi pe, de fapt, uitatul Alexandru Papană.
ARPIA=Cluj a creat afișe pentru toate evenimentele de-a lungul turneului pe care eu le-am integrat în pliante care conțineau programul turneului, câteva cuvinte despre Buzenchi și o scurtă prezentare despre realizările ARPIA. În toate cărțile a fost integrat un pliant cât și un semn de carte oferit de compania americană Lockheed Martin. La fiecare loc unde s-a organizat, participarea a fost largă și gazdele ne-au primit cu multă căldura, oferindu-ne la sfârșit o gustare sau o masă cu bunătăți tradiționale românești. S-a creat astfel o reală punte de legătură între românii din țară și cei din străinatate, s-au făcut noi cunoștințe și prietenii.
La sfârșitul evenimentelor a fost lansată cartea “Căpitan aviator Alexandru Papana, celebru pe doua continente”, autori gl.fl.aer.rtr.dr. Tudorel Ene și cmdr.av.rtr. Laurențiu Buzenchi, dăruind un exemplar fiecăruia dintre participanți si au fost înmânate diplome de Membrii de Onoare ai ARPIA Cluj și o medalie aniversară personalităților participante. Conferința Papană cu lansare de carte s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de Laurențiu Buzenchi.
O mențiune specială, la evenimentul de la Consulatul general al României la New York am fost foarte bine primiți de Excelența Sa, doamna Mihaela Simona Florea, consul general, iar din conversațiile cu cei care au participat am înteles că le-a plăcut mult evenimentul și au apreciat atât calitățile excepționale ale pilotului Alexandru Papană cât și inițiativa proiectului.
Ultimul eveniment din turneu ar fi trebuit să fie o intălnire a delegației noastre cu conducerea Muzeului Smithonian din Chantilly, Udvar-Hazy Center, unde este expus, într-o evoluție caracteristică, zbor pe spate, avionul lui Alexandru Papană, Bu -133 Bucker Jugendmaster. Pilotul a adus acest avion în anul 1936, cu un dirijabil din Europa în Statele Unite și l-a folosit în majoritatea competițiilor aviatice la care a participat, obținând titlul de Campion al celor două Americi la acrobație aeriană și zbor pe traiect în 18 dec. 1936 precum și titlul de Campion internațional al SUA la acrobație aeriană, în trei ani consecutivi.
Din păcate, instituțiile erau închise: „Closed due to federal government shutdown” și acest ultim obiectiv nu a fost atins!
Din delegație au mai făcut parte generalul de flotila aeriană r. dr. ing. Lian Someșean, vicepreședinte ARPIA Cluj, dr.ing. Claudiu Bâlc, președintele companiei “Trezoreria Documentelor” din Cluj care împreuna au sponsorizat cartea lansată, precum și col.r. Daniela-Nicoleta Buzenchi, dr. Liliana Someșan și ec. Maria Bâlc.
Pntru mine și ARA, acest turneu reprezintă o alta acțiune de mare însemnătate pentru scoaterea în evidența a valorilor românești.
Iată-mă deci lăsând în urmă încă un proiect de admirat al ARPIA “Smaranda Brăescu” Cluj de readucere în mintea noastră, a tuturor, o personalitate româno-americană, căci atat Smaranda Brăescu cât și Alexandru Papană s-au distins atât în România cât și în SUA și merită să fie aduși în atenția opiniei publice în ambele țări.
Cartea “Căpitan aviator Alexandru Papană, celebru pe două continente” poate fi citită, în variantă electronică pe site-ul ARPIA “Smaranda Brăescu” Cluj www.arpia-filialacluj.ro












