Anul acesta IDEO IDEIS îmbrățișează schimbarea din toate punctele de vedere și ia o formă nouă, adaptată contextului actual și măsurilor impuse de acesta, dar care va asigura în continuare o experiență autentică pentru adolescenții implicați în program.
Evenimentul, dedicat procesului de educație alternativă pentru tinerii liceeni, se va desfășura simultan, într-un format concentrat, între 5 și 9 august, în Alexandria și în alte 8 orașe din țară, orașe gazdă ale trupelor de teatru tânăr selectate. Astfel, în 2020 IDEO IDEIS va ajunge în 9 orașe din România, punând accent pe experiențele de învățare și transformare prin care liceenii au șansa de a trece în urma interacțiunii cu trainerii și mentorii.
Trupele din afara Alexandriei selectate pentru cea de-a 15-a ediție IDEO IDEIS sunt Brightside Drama (București), Drama Club (Botoșani), The Snoop (Baia Mare), 3,14 (Buzău), Heavenly Hell (Timișoara), Mircea Albulescu (Câmpina), Gong (Roman) și Art Attack (Sibiu).
Din comisia de selecție au făcut parte Alexandru Ion (actor, co-președinte Asociația TETA), Oana Furdea (manager cultural, Director IDEO IDEIS), Alexandra Murăruș (actriță, Director Artistic IDEO IDEIS) și Elena Călinoiu (coordonator departament Relații Participanți IDEO IDEIS).
„Momentul în care treci prin procesul de selecție al trupelor participante la IDEO IDEIS este momentul în care te poți conecta cu adevărat la atmosfera festivalului și poți înțelege de unde și-a luat timp de 14 ani echipa energia de a fi, de a crește și de a rămâne cool și relevantă. Mix-ul de seriozitate și nonșalanță pe care l-am regăsit în aplicații a fost pentru mine cel mai bun tonic în a regăsi determinarea de a face lucrurile să se miște în orașe în care evenimentele culturale sunt o prezență rară. Iar faptul că în 2020, un an al provocărilor și schimbărilor din toate punctele de vedere, vom reuși să aducem IDEO IDEIS în 9 orașe, reprezintă una dintre cele mai mari mulțumiri pe care o puteam avea la această ediție aniversară”, a declarat Oana Furdea, director IDEO IDEIS.
IDEO IDEIS deschide de azi înscrierile pentru participanții individuali, începând cu ora 17:00. Ajuns la 15 ani de experiență, festivalul dorește să lărgească familia alumnilor, lucrând și cu liceenii care nu fac neapărat parte din trupe de teatru, dar sunt atrași de lumea artei și sunt interesați de impactul pe care manifestările artistice îl au în comunitatea lor.
Participanții individuali se pot înscrie online: https://bit.ly/2YEwJ2. Toate detaliile necesare înscrierii sunt disponibile în Ghidul Participanților Individuali care poate fi descărcat de AICI. (http://www.ideoideis.ro/fisiere/ghidul-participantului-individual).
Fiecare oraș are disponibile maxim 15 locuri care vor fi ocupate de primii care se înscriu respectând complet cerințele Ghidului, dar nu mai târziu de 30 iunie. Excepție face Alexandria care are la dispoziție 45 de locuri. Lista finală a participanților înscriși va fi anunțată până pe 3 iulie pe site-ul festivalului. Pot aplica și cei care nu locuiesc în orașele anunțate, ci în apropierea lor, cu condiția să aibă posibilitatea de a fi în orașul selectat pe perioada IDEO IDEIS (5-9 august) și să își acopere cheltuielile legate de transport, cazare și masă.
Trupele de teatru și participanții individuali vor participa în 4 din cele 5 zile de festival la Atelierele de Teatru Tânăr și Atelierele de Măiestrie, coordonate de traineri dedicați și asignați fiecărui oraș. În plus, adolescenții vor petrece 2 zile în compania unuia dintre cei 9 mentori ai festivalului. Împreună, vor lua parte la un schimb de know-how intergenerațional, în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai larg.