Icarul de pe Măgura Cisnădiei: Adrian Suciu trăieşte viaţa printre nori

n În copilărie, pilotul sibian admira super-eroii din cărţi şi filme n Astăzi, poate fi considerat unul dintre ei n Adrian îşi poartă şi tatăl în zbor, ori de câte ori este posibil

Încă din copilărie se cățăra în copacii din împrejurimile Cisnădiei, visând că zboară, pentru ca mai apoi să ajungă să-și împărtășească pasiunea cu prietenii, dar și cu toți cei care vor să trăiască senzația unei plimbări la înălțime. Adrian Sociu este singurul pilot de pe Aerodromul Măgura care are licență de zbor cu pasageri. Începând din acest an, a decis să ofere și altora șansa de a gusta din libertatea înălțimilor, practicând zboruri de agrement.

Are microbul zborului în sânge și nu crede că va scăpa de el vreodată. Și-ar dori ca, pe viitor, să poate oferi lecții de pilotaj, pentru a da ceva înapoi din tot ceea ce a primit și a învățat în anii petrecuți la aeroclubul din Sibiu. Pilotajul a fost mereu un vis frumos, privit prin ochii unui copil care mai credea în super-eroi. „Pasiunea pentru zbor a existat dintotdeauna, deși nu am avut exemple în familie. Tata este pasionat de aviație, dar nu și-a îndeplinit visul. În schimb, cu mine ar zbura non-stop dacă s-ar putea. La mine, pasiunea a existat încă de când eram copil și mă jucăm pe dealurile mărginite de văi, mă urcam în copac și îmi închipuiam că sunt în avion și zbor. La început, am crezut că trebuie să fiu un fel de Superman, foarte deștept, dotat, ca să pot deveni pilot și nu am știu că se poate face școală civilă. Credeam că se poate face numai aviație militară. În momentul în care am aflat că există școală civilă de aviație la Sibiu, a doua zi eram înscris acolo. Când am aflat, am avut două zile la dispoziție să fac toate cele 18 analize medicale, m-am plimbat pe la toți medicii și m-am înscris la Aeroclubul Sibiu. Din momentul în care am zburat prima oară, deja pot să zic ca am luat virusul și de atunci nu mai pot scăpa, am rămas și voi rămâne cu microbul“, povesteşte Adrian Sociu.

Dăruieşte zboruri celor dragi

De atunci, lucrurile şi-au urmat făgaşul normal. În 1996 şi-a luat licenţa de pilot şi a trecut la avioane mai mari. Doi ani mai târziu, a fost trimis la Deva, unde şi-a luat brevetul pentru planor. În 2000, a trebuit să ia o pauză şi a plecat din ţară. Dar s-a întors patru ani mai târziu, iar în 2005 a obţinut licenţa pentru aeronave ultra-uşoare. Din 2007, este mândrul posesor al unui asemenea aparat de zbor. Anul acesta, s-a decis să ofere şi celorlalţi şansa de a trăi viaţa de la înălţimi. „În cadrul aerodromului Măgura nu există un instructor calificat pentru a acorda lecții de zbor pentru aeronave de genul acesta. A fost, în trecut, dar pentru motodeltaplan. Personal, m-am afiliat zborurilor de agrement în cadrul aerodromului de anul acesta, în trecut am zburat pentru mine, pentru familie, prieteni. Am o grămadă de cunoștințe care au zburat o dată și mă înnebuneau la cap: «când mai pot zbura și a doua oară?». Majoritatea așa sunt. Am întâlnit și persoane care au zburat le-a plăcut, însă au zis că preferă să stea pe pământ. La aerodrom, nefiind o aeronavă care să facă zbor de agrement, dacă cineva solicită acest lucru, atunci zbor eu cu ei. Sunt singurul care am licență de zbor cu pasageri, pe acest tip de avion. Ca să poți să zbori cu avionul, trebuie să ai licență de zbor cu pasageri, care se obţine după o experienţă de minim 100 de ore de zbor“, explică Adrian.

Ideal pentru fotografii
Acum, toţi cei interesaţi pot avea parte de o experienţă unică, fie că aleg un zbor de agrement sau vor să facă fotografii aeriene. „Cu aeronava mea, se pot face fotografii aeriene în foarte multe locuri, pentru că este un avion care urcă foarte ușor și ajunge destul de repede la 3.000 de metri, deci se pot face poze în locuri mai greu accesibile. De asemenea, avionul dispune de un sistem la burtă, ca o trapă, prin care se pot face și fotografii directe, perpendiculare. Pentru cine vrea să facă fotografie aeriană, trebuie să aibă un aparat performant, cu o rezoluţie bună. În general, sunt niște reguli de aviație care se respectă, unde mergi să faci poze, nu zbori la înălțime mică și asta la mine este mai mult decât o regulă“, precizează pilotul.

Întregi la minte şi siguri pe ei

Ce ar trebui să ştie cei care-şi doresc să zboare dincolo de nori? „În primul rând, trebuie să fie sănătoși mintal și, dacă ei nu sunt siguri de asta, o să avem noi grijă să ne dăm seama că nu e ceva în regulă cu ei. În al doilea rând, ar trebui să știe că un zbor cu avionul este sigur. Trebuie să fie foarte atenți cu cine și cu ce aeronavă zboară și să respecte anumite reguli de bază. Pentru mine e prea frumos ca să nu respect regulile de siguranță, cu care am fost îndoctrinat ani de zile la Aeroclub. Deci cel mai important lucru, pentru cei care vin aici, trebuie să știe că zborul este sigur. De asemenea, atunci când vin să zboare pentru prima dată, dau o declarație pe proprie răspundere și li se face un instructaj, pentru că în orice aerodrom şi aeronavă sunt o serie de reguli care trebuie respectate“, avertizează sibianul.

Zborul ideal – dimineaţa pe răcoare

Clienţi sunt destui, dar câteodată sunt trecuţi pe lista de aşteptare, din motive obiective. Zborurile depind de vreme, aşa că ideal este dimineaţa, atunci când atmosfera este foarte liniştită. În zilele de vară, până la prânz, sau după-amiaza, după ora 16, e timpul perfect. „Nu avem anumite zile în care organizăm zboruri, ci atunci când există cerere sau în zilele în care avem activitate și mai zburăm și noi, chemăm prietenii, familia sau cei care vor să zboare.  De preferat, însă, este weekendul, pentru că atunci toată lumea este liberă, dar cine vrea să zboare este indicat să întrebe înainte, pentru că pentru o persoană neavizată condițiile meteo pot părea favorabile, însă, în realitate, nu sunt. De exemplu, o zi cu un plafon «cuminte» de nori albi și pufoși este ideală pentru un zbor de agrement, pentru că zborul peste nori este ceva deosebit. Una este să zbori să vezi ce este pe sol, munți, păduri, câmpuri, însă în momentul în care ai trecut de nori deja este o altă lume acolo, este altceva“, ne împărtăşeşte pilotul. Cât despre costuri, acestea diferă în funcţie de locaţia de unde se zboară şi ajung, în principiu, la nivelul zborurilor cu parapanta. Plata se face la oră. Aceasta este condiţia minimă, să existe o persoană care să solicite o oră de zbor, însă pot veni şi mai multe persoane care să-şi împartă ora.

Facilităţi pentru întreaga familie

Pe viitor, Adrian şi-ar dori să se angajeze la Aeroclubul Român, însă momentan posturile bugetare sunt blocate şi nu se fac angajări. De asemenea, i-ar plăcea să obţină licenţa de instructor. Şi la acest capitol s-a lovit de birocraţie. Autorităţile organizează foarte rar astfel de cursuri. „Mi-ar plăcea să fac ore de zbor pentru una – două persoane pe an, care îmi sunt prieteni și care-mi sunt aproape de suflet, asta dacă nu reușesc să mă angajez la Aeroclub, pentru că s-a investit foarte mult în mine și ar fi păcat să nu dau ceva înapoi“, explică acesta.

Activitatea se extinde

Şi pe aerodromul de la Măgura activitatea va lua amploare, urmând să fie amenajat un hangar mai mare, o staţie de alimentare cu combustibil pentru elicoptere şi avioane mai mari, dar şi o pensiune sau poate un restaurant pentru cei care nu zboară dar ar dori să vină în zonă. „Pe viitor, am dori să împrumutăm modelul aerodromurilor private din Germania, care dispun inclusiv de un restaurant, terenuri de fotbal sau de joacă pentru copii. Sunt puţine cazurile fericite în care zboară toată familia şi atunci trebuie să le oferim tuturor posibilitatea de a se recrea. De asemenea, pe viitor vor avea şi o pistă transversală şi poate vom dezvolta şi alte activităţi conexe, cum ar fi cele de aerotaxi“, anunţă Alexandru Popescu, directorul Aerodromului Măgura. Solicitări există, iar odată cu dezvoltarea locaţiei va creşte şi numărul de aeronave.

Prezenţi şi pe Facebook

Toţi cei care doresc să admire panorama Sibiului şi a munţilor din împrejurimi pot obţine informaţii suplimentare despre zborurile de agrement şi fotografie aeriană la numerele de telefon 0743/761.373 (pilot) şi 0757/111.899 (aerodrom Măgura) sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/vreau.sa.zbor.

Al doilea din ţară

Aerodromul de la Măgura a fost al doilea aerodrom privat din România certificat de Autoritatea Aeronautică din România, după cel de la Tuzla. În țară mai există acum alte două, la Ghimbav și la Târgu Mureș. Aerodromul sibian se întinde pe o suprafață de 12 hectare și a luat ființă din pasiunea pentru zbor a unui belgian, pe numele său Devleminck Geoffroy, stabilit în România după Revoluție. În 2005, terenul a fost achiziționat complet, iar în 2008 a fost certificat. Aerodromul de la Măgura se află la şapte kilometri de municipiul Sibiu şi doi kilometri de oraşul Cisnădie, cu acces din DJ 106 C şi permite aterizarea oricărui tip de avion de unul sau două locuri, până la 5.700 de kilograme, pentru care pista de 700 de metri lungime e suficientă. Momentan, dispune de patru avioane, două motodeltaplane şi un deltaplan, pentru zboruri de agrement şi particulare, precum şi pentru operaţiuni de lucru aerian – afişare de bannere publicitare, distribuire de fluturaşi publicitari. De asemenea, locaţia găzduieşte competiții naționale și internaționale, precum campionatele europene de aeromodele ultraușoare motorizate.

CITAT
Adrian SOCIU | pilot

„Zborul jos nu mai este zbor. Este mers cu motocicleta sau cu ATV-ul. Avioanele sunt făcute să zboare, iar cu cât zbori mai sus, cu atât este mai sigur. Una este să zbori, să vezi ce este pe sol, munți, păduri, câmpuri, însă în momentul în care ai trecut de nori, deja este o altă lume acolo, este altceva.”

CIFRĂ
12

hectare este suprafaţa Aerodromului Măgura

CITAT
Alexandru POPESCU | director aerodrom

„Pe viitor, am dori să împrumutăm modelul aerodromurilor private din Germania, care dispun inclusiv de un restaurant, terenuri de fotbal sau de joacă pentru copii. Sunt puţine cazurile fericite în care zboară toată familia şi atunci trebuie să le oferim tuturor posibilitatea de a se recrea. De asemenea, pe viitor vor avea şi o pistă transversală şi poate vom dezvolta şi alte activităţi conexe, cum ar fi cele de aerotaxi.”

FOTO: Adrian Sociu îşi împărtăşeşte pasiunea pentru zbor cu rudele şi prietenii, dar orice sibian interesat îl poate contacta pentru o plimbare de agrement

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*