Minoritățile și opoziția își spun cuvântul în construcția bugetului de stat pe 2018. Mesagerul de Sibiu a aflat ce amendamente au depus parlamentarii PNL, UDMR și USR la proiectul de buget aflat acum în dezbatere. De departe, cele mai mari sume pentru județul Sibiu le-ar putea obține deputatul maghiar Zacharie Benedek. Finanțarea construcției noului spital județean la Sibiu este o prioritate atât pentru PNL, cât și pentru UDMR, după cum reiese din amendamentele depuse de parlamentarii acestor formațiuni.
Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, a depus, în aceste zile, mai multe amendamente la proiectul de buget pe 2018, aflat în dezbatere în Parlamentul României, la comisiile de specialitate. Sibianul a cerut alocarea unor sume importante pentru principalele investiții din județul Sibiu. Astfel, amendamentele au vizat alocarea unor sume importante pentru 2018: centura Mediașului – 23 milioane de lei, noul spital județean – 50 milioane de lei și reabilitarea DN 7C Transfăgărășan – 80 milioane de lei (suma cerută vizează stabilizare versanți, amenajarea locuri de parcare, consolidări porțiuni de drum și refacerea părții carosabile). Totodată, Zacharie Benedek a mai cerut prin două amendamente bani pentru Summit-ul UE 2019, ce va fi găzduit de Sibiu, în speță, pentru sistemul de siguranță al aeroportului sibian (5,3 milioane de lei) și pentru modernizări la Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu (3,2 milioane de lei).
Dorințele liberalilor
Și parlamentarii PNL Sibiu au depus amendamente la legea bugetului de stat, pentru creșterea economică durabilă, finanțarea educației, sprijinirea sănătății și construirea de drumuri și autostrăzi. Aceștia au solicitat renunțarea la split TVA, eliminarea supra-accizei la carburanți, finanțarea autostrăzilor Sibiu – Pitești și Târgu Mureș – Iași, majorarea punctului de pensie, majorarea contribuției la Pilonul 2 de pensii cu 6%. De asemenea, printr-o serie de amendamente depuse la buget, liberalii au urmărit să compenseze efectele negative pentru autoritățile locale ale reducerii impozitului pe venit și, respectiv, ale cotelor defalcate din impozitul pe venit. „PNL solicită cu fermitate ca educația să fie finanțată cu 6% din PIB, iar cu acești bani susținem campusuri școlare pentru învățământului profesional, after-school generalizat, infrastructura școlară pentru învățământ într-un singur schimb; generalizarea unui program de alimentație sănătoasă în școli, mai mulți consilieri școlari pentru orientarea în carieră, reducerea abandonului școlar, formarea cadrelor didactice prin finanțarea masteratului didactic și restituirea drepturilor salariale restante tuturor profesorilor“, se arată într-un comunicat al organizației județene.
Măsuri concrete pentru județul Sibiu
Parlamentarii PNL Sibiu au depus amendamente prin care susțin proiecte vitale pentru modernizarea și dezvoltarea județului Sibiu și anume: construcția unui nou spital județean; construcția centurii ocolitoare a Mediașului; reabilitarea traseului Transfăgărășan; construirea unor locuințe pentru tineri și a unui bazin de înot în municipiul Mediaș; executarea proiectului pentru apă și canalizare în orașul Copșa Mică, finanțare pentru organizarea Summitului UE care va avea loc la Sibiu în anul 2019, modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și susținerea creșterilor salariale din domeniul asistenței sociale.
Copiii și familiile nevoiașe, în grija USR
Uniunea Salvați România a venit cu 266 de pagini de amendamente la legea bugetului de stat pentru 2018. Câteva dintre acestea vizează și județul Sibiu, mai ales în domeniul social. De pildă, USR propune alocarea lunară a sumei de 30.000 lei pentru angajarea a 12 terapeuți ocupaționali la cele șase centre de plasament din județul Sibiu, care au rolul de a studia procesele mentale și comportamentul copilului aflat cu măsura protecției speciale conform Legii nr. 272/2004. „În cadrul celor șase centre de plasament din județul Sibiu locuiesc 287 copii, aflați cu măsura protecției speciale. Instituționalizarea dezumanizează puiul de om, motiv pentru care prezența unui terapeut în procesul lui de dezvoltare e foarte important. Finanțarea este lunară pe o perioadă de un an“, argumentează inițiatorul amendamentului, deputatul Iulian Bulai. Totodată, Bulai dorește alocarea sumei de 10.000 lei pe lună pentru susținerea activităților Consiliului Copilului la nivelul județului Sibiu. „Conform ordinului 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial, copiii trebuie încurajați să-și organizeze un grup de reprezentare numit Consiliul Copiilor, care să fie consultat periodic sau de câte ori este nevoie pentru luarea deciziilor care îi privesc pe toți copiii din SR. Pentru reducerea abuzurilor în instituțiile de protecția copilului, avem responsabilitatea să oferim o voce acestor copii prin Consiliul Copiilor. Acest consiliu are nevoie de susținere financiară pentru desfășurarea de activități menite să-i pregătească pentru o viață independentă și să abordeze teme precum violența domestică, drepturile și obligațiile lor în contextul socio-economic“, este de părere deputatul. 100.000 de lei pe lună ar trebui alocați, în județul Sibiu, și pentru susținerea familiilor aflate în situații de risc, în vederea prevenirii abandonului familial, potrivit unui alt amendament depus de Iulian Bulai. „Creșterea unui copil este în responsabilitatea familiei, însă avem situații când familia face toate demersurile pentru a asigura un climat de dezvoltare și nu reușește având în vedere că salariul câștigat acoperă doar chiria. Ce facem cu hrana, școlarizarea și multe alte costuri care apar într-o gospodărie? Aici trebuie să intervină direcția pentru protecția copilului și serviciul public de asistență socială de la nivelul județului pentru a ajuta familia în a preveni abandonul de copil“, motivează acesta.
Mesagerul de Sibiu a solicitat și filialei PSD Sibiu o centralizare a amendamentelor depuse de parlamentarii social-democrați pentru județul Sibiu, însă răspunsul nu a venit până la închiderea ediției.
Primul an în Camera Deputaților
„Campionul“ cifrelor, dacă luăm în calcul amendamentele la proiectul de buget pe anul viitor, este Zacharie Benedek, aflat la primul mandat în Legislativ. „De-a lungul unui an la București, ca deputat și președinte ai unei subcomisii, am reușit să acumulez experiența necesară în rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea. În ajutorul acestui aspect, prezența UDMR-ului în luarea deciziilor a fost un factor important. Obligațiile noastre pe viitor vor fi aceleași, înlăturarea problemelor cu care se confruntă minoritatea maghiară, soluționarea lor și împreună cu colegii deputați vom lucra pentru binele și funcționalitatea în perimetri normali al acestei țări. Lucrul pozitiv și concret dobândit pe parcursul muncii mele este o concluzie: comunitatea maghiară are nevoie mare să fie reprezentată puternic la cel mai nivel politic, în Parlamentul României“, a făcut bilanțul deputatul UDMR.
Cosmin PAL