Din cauza ninsorii abundente și a viscolului, drumul naţional DN 7C – Transfăgărăşan s-a închis circulaţiei publice de la km 104+000 (Piscu Negru), până la km 130+800 (Cabana Bălea Cascadă), astăzi, la ora 14.00.
Turiștii aflați la Bâlea Lac au reușit să coboare cu mașinile, după ce drumul a fost degajat de utilajele Secției Drumuri Naționale Sibiu. 12 autoturisme au fost direcționate spre județul ARgeș, iar 16 au coborât la Bâlea Cascadă. Accesul către Bâlea Lac a fost închis cu bariere de beton, semnalizate. Acțiunea a fost coordonată de prefectul Adela Muntean, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră și să nu pătrundă pe sectorul închis circulației rutiere din DN 7C. Partea carosabilă este nepracticabilă și ninge viscolit”, informează agentul șef adjunct Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.