Cu sibianca Iarina Axinte, coordonatoare de joc, Volei Alba Blaj a debutat cu dreptul în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a învins, în deplasare, campioana Poloniei, ŁKS Commercecon Łódź, cu 3-1 (25-23, 19-25, 31-29, 25-17), la capătul a 113 minute de joc intens.
În vârstă de 18 ani, Iarina a contribuit cu 2 puncte (1 as), în debutul echipei din Blaj în grupele Ligii Campionilor din acest an. „Bogumila Biarda, cu 18 puncte reușite, a fost desemnată MVP-ul meciului. Din echipa noastră s-au mai remarcat, la acest capitol, Katarina Jović (15 puncte) și căpitanul Nneka Onyejekwe (10 puncte). Merită remarcat și jocul foarte bun al coordonatoarei Lea Deak, evoluția ei fiind decisivă în seturile 3 și 4. Cele mai multe puncte în acest meci (22) au fost realizate de Valentina Diouf (ŁKS Commercecon Łódź). Volei Alba Blaj, antrenor Stevan Ljubičic (conform zonelor ocupate în teren): Drussyla Costa 8p. (1 as, 3 blocaje), Nneka Onyejekwe (cpt.) 10p. (1 as, 4 blocaje), Iarina Axinte 2p. (1 as), Katarina Jović 15p., Jovana Kocić 7p. (3 blocaje), Bogumila Biarda 18p. (1 as, 2 blocaje) – Britt Rampelberg (libero). Au mai jucat: Lea Deak 2p. (1 as), Isidora Kockarević și Andra Cojocaru (libero).
În etapa a doua a Grupei E, Volei Alba Blaj va întâlni campioana Franței, Volero Le Cannet. Meciul va avea loc în Alba Blaj Arena, miercuri, 15 noiembrie, de la ora 18:00. În celălalt joc al grupei, Volero Le Cannet a învins, pe teren propriu, SC Prometey Dnipro, cu scorul de 3-0 (25-20, 25-22, 25-20).“, a transmis Volei Alba Blaj.