Şi ei au dreptul la viaţă: Topul săracilor sibieni (III)

Fără un acoperiş decent deasupra capului, fără utilităţi, haine groase sau posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente, mii de sibieni nu ştiu dacă vor mai ieşi din iarnă. Mesagerul de Sibiu continuă să vă prezinte dramele câtorva dintre ei, în speranţa că milionarii despre care am tot scris le vor întinde o mână de ajutor. Măcar în prag de sărbători.

În fiecare zi, suntem deranjaţi de cerşetorii de pe stradă, care te imploră să le dai şi lor câte ceva. Spunem că ne fac ţara de râs şi îi judecăm că nu vor să muncească. Puţini ne gândim, însă, că ei trăiesc în condiţii inumane şi probabil vor sfârşi undeva pe străzi, înfriguraţi şi nemâncaţi. Biserica de pe Mihai Viteazu, unde paroh este părintele Achim Băcilă, le oferă unora dintre cei mai nefericiți sibieni un lăcaș de alinare trupească și sufletească. Aici funcționează, de ani buni, o cantină și un adăpost de noapte unde reporterii Mesagerului au găsit alte cazuri disperate.

Locuiește într-o colibă

Vasile Zalaru este unul dintre dintre miile de oropsiţi care colindă străzile oraşului şi întind mâna, apelând la mila trecătorilor. Spune că nu mai poate să lucreze, este foarte bolnav şi nu mai are pe nimeni care să-l ajute. „Sunt un om necăjit. Dorm pe câmp într-o colibă şi nu ştiu ce să mă mai fac. Nu mai am pe nimeni de când au murit mama şi tata. Nu mai pot nici să respir cum trebuie, de când sunt astmatic”, povestește bărbatul.  Vine zilnic la biserica de pe Mihai Viteazul, unde primeşte un pachet cu mâncare şi – probabil – o ultimă undă de alinare.  „ Să-i dea Dumnezeu sănătate parintelui Băcilă că m-a primit şi îmi dă să mănânc”, suspină el. Cu lacrimi în ochi, îşi ia pachetul cu mâncare şi continuă să rătăcească pe străzi. Fără nicio speranţă.

Bunică și mamă, cap de familie

Clementina Stoian are grijă de fiica ei şomeră, Angela, şi de cei doi nepoţi pe care-i iubeşte ca pe lumina ochilor

La cantina acestei biserici mănâncă şi Clementina Stoian. Este pensionară şi o bună parte din bani îi cheltuie pe medicamente, dar, cu toate acestea, a rămas singurul sprijin pentru  fiica ei, Angela, şi cei doi nepoți pentru care reușește să mai ia pachete cu mâncare.  „Mama lor este într-o situaţie foarte dificilă. A divorţat recent şi fostul soţ trimite rar bani pentru copii. A fost profesoară de religie, dar după restructurări a rămas fără loc de muncă şi nu şi-a mai găsit altul”, explică bătrâna. Îi este greu, dar ar face orice să-şi ajute fiica şi nepoţii. „Acuma locuiesc la mine, că în altă parte nu au unde să stea. Îi ajut cum pot. Gabriel, nepotul cel mic, are mâna dreaptă anchilozată din naştere. Face recuperări, dar nu poate să şi-o folosească. Mănâncă şi scrie doar cu mâna stângă”, menționează ea.

La început de drum

Reporterii Mesagerului de Sibiu au ajuns, săptămâna aceasta, și la Centrul de Plasament Gulliver, de pe strada             Hegel, acolo unde locatarilor nu le lipsesc condițiile decente de trai, ci armonia și iubirea unei familii. Dacă nu vor avea un început sănătos în viață, cei 28 de băieți găzduiți aici se vor rătăci. Proveniți din tot judeţul Sibiu, tinerii au ajuns aici pentru a urma cursurile unui liceu. Sunt copii buni. Centrul se mândreşte şi cu un student în anul I, la Facultatea de Arte din Timişoara. „Atâta timp cât frecventează o formă de învăţământ la zi, ei beneficiază de protecţie specială. Este şi cazul băiatului de la facultate, care stă la internat în Timişoara, dar primeşte tot sprijinul din partea noastră. Îmbrăcăminte, încălţăminte şi tot ce are nevoie“, explică directorul Liviu Săuchea. De asemenea, majoritatea celor care urmează cursurile unui liceu participă periodic la tot felul de competiţii sportive şi artistice. Dovadă stau zecile de diplome şi medalii obţinute, expuse la loc de cinste în biroul directorului.

Orice ajutor e binevenit

Centrul de plasament Gulliver dispune de șapte camere, un club, o sală de mese, o sală de clasă şi o spălătorie, însă le oferă şi suport emoţional şi consiliere psihologică copiilor separaţi temporar sau definitiv de părinţi. Tot aici, aceştia sunt pregătiţi să se reintegreze în societate şi să ducă, mai apoi, o viaţă independentă. „Printr-un proiect pe fonduri europene, în colaborare cu Norvegia, am schimbat tot mobilierul din camere, am modernizat bucătăria. Iar acum, din fonduri proprii, renovăm şi băile“, precizează Săuchea. Fiecare copil din centrul de plasament trebuie să se încadreze într-un barem de hrană de 11 lei pe zi. Bine drămuite sunt și cheltuielile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte: 844 de lei pe an. Ocazional, centrul mai primeşte ajutoare de la diferite organizaţii non-guvernamentale, atât din ţară, cât şi din străinătate, dar nu i-ar strica o donație mai consistentă de sărbători.

Au ajuns la fundul sacului

În cea mai săracă zonă a județului, sute de vârstnici au nevoie de ajutorul semenilor lor, pentru a-și face sărbătorile mai fericite. Asociația Casa Seniorilor din Agnita a apelat la Mesagerul de Sibiu pentru a le transmite un mesaj sibienilor cu inimă mare. “Cu ocazia sfintelor sărbători, ne-am propus să oferim pachete cu mâncare și îmbrăcăminte unui număr de 45 de persoane. Îi rugăm pe cei care vor să ne ajute să contribuie și ei cu ce pot. Ne puteți contacta la numărul de telefon 0755-300871. Darul fiecăruia contează”, afirmă Dorul Efta, președintele organizației.

Jumătate de milion pentru un judeţ

Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sibiu are în evidenţă un număr de 2.752 beneficiari de venit minim garantat cu plata în octombrie pentru luna septembrie. Suma cheltuită pentru aceşti beneficiari este de 499.847 de lei.

Implică-te şi tu!

Campania socială „Şi ei au dreptul la viaţă: Topul săracilor sibieni” va continua până în preajma sărbătorilor de iarnă. Citiţi şi comentaţi poveştile dramatice şi pe site-ul nostru, www.mesageruldesibiu.ro.

Cunoaşteţi vreun sibian sau o familie care are nevoie de ajutor? Lăsaţi un comentariu pe pagina noastră de internet, trimiteţi un e-mail la redactia@mesageruldesibiu.ro, ori sunaţi la 0269-43.43.00.