Hoțul capturat după ce a lăsat o familie FĂRĂ bijuterii, după gratii, timp de o lună

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus ieri arestarea preventivă a bărbatului acuzat că a furat bijuterii din aur de aproape 13.000 de lei, pentru o perioadă de 30 de zile.

În cursul zilei de 29 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Craiova, județul Dolj. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Dolj, a fost reținut.

Bărbatul este bănuit că, la data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 13,00, folosindu-se de chei potrivite, ar fi pătruns într-o locuință din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, valoarea prejudiciului creat ridicându-se la suma de 12.500 de lei.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*