Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri 4 sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, în formă continuată.
FOTO: Mesagerul de Sibiu
Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, sunt bănuiți că, în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie a.c., ar fi pătruns ilegal în două societăți din municipiul Sibiu, iar din autovehiculele parcate în curțile societăților ar fi furat aproximativ 900 de litri de combustibil, în valoare de 6.800 de lei.
Ca urmare a activităților desfășurate de către polițiști, în vederea identificării persoanelor în cauză, la data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 05.00, cei patru bănuiți au fost depistați în trafic, în municipiul Făgăraș, în județul Brașov.
În autoturismul cu care bărbații se deplasau, polițiștii de investigații criminale au descoperit două catalizatoare, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că bănuiții le-ar fi sustras, în aceeași noapte, din două autoturisme parcate, în municipiul Făgăraș.
Față de cei patru bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.