Polițiștii din Agnita au reținut ieri doi localnici, în vârstă de 21, respectiv 23 de ani.
Cei doi sunt bănuiți că, în perioada 24.08 – 04.09, au furat mai multe produse electrocasnice dintr-un magazin de pe raza orașului Agnita, folosind drept principal mod de operare distragerea atenției vânzătoarei.
Astfel, tinerii ar fi sustras bunuri în valoare de 400 de lei, prejudiciu recuperat în totalitate de către polițiști.
Față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, primul fiind cercetat penal pentru furt în formă continuată (trei acte materiale), iar cel de-al doilea fiind cercetat penal pentru complicitate la furt în formă continuată (trei acte materiale).
Azi, cei doi vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi tineri.