Hotelul Hilton Sibiu are nevoie de bani! Ce proiect vrea să dezvolte proprietarul Nicolae Minea

Hotelul Hilton din Sibiu caută finanţare în afara sistemului bancar după creşterea ROBOR.

Acţionarii hotelului Hilton Sibiu, singurul de cinci stele din oraş, caută în continuare finanţare pentru o investiţie de 2 milioane de euro într-un centru de conferinţe. „Hotelul a mers foarte bine, suntem pe creştere cu activitatea hotelului, însă date fiind schimbările din piaţă, cu creşterea ROBOR-ului, nu am găsit încă finanţare pentru finalizarea centrului de conferinţe. Vrem o finanţare sigură, iar acum am început să căutăm un partener alături de care să dezvoltăm centrul“, spune Nicolae Aron, şeful hotelului Hilton din Sibiu, citat de Ziarul Financiar.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a înregistrat o creştere de peste un punct procentual în ultimul an, depăşind chiar 2%.

Hotelul Hilton Sibiu (fostul Palace), cu o capacitate de cazare de 115 camere, este deţinut de omul de afaceri Nicolae Minea. În ceea ce priveşte afacerile acestuia, ele sunt estimate la 4,5 milioane de euro pentru 2017, în creştere faţă de 3,7 milioane de euro anul trecut. Gradul mediu de ocupare va fi de 73%-74% până la final de an.

Unitatea hotelieră a fost afiliată lanţului hotelier internaţional „Hilton“ în 2009, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro în modernizare, mai scrie Ziarul Financiar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*